O expoziţie bogată, “făcută cu zero lei, zero bani”, după cum, cu dezarmantă francheţe, declară chiar iniţiatorul ei, dr.ing. Sergio Morariu. Interfoto propune privitorilor, la galeria Mansarda, 110 lucrări cu temă liberă, realizate de 22 de artişti din România, Germania şi SUA.
Artiştii Operei Naţionale Române din Timişoara au început pregătirile pentru festivalul din Parcul Rozelor, un eveniment care încântă, an de an, mii de spectatori. Prima seară a festivalului are în program două opere: Cavaleria rusticană şi Paiaţe”, de Ruggiero Leoncavallo.
O serie de artişti timişoreni s-au strâns joi noaptea la River Deck, unde au cântat în cadrul evenimentului „O şansă la viaţă pentru Ion Constantin“, un eveniment caritabil care a strâns un public cât se poate de numeros.
În pofida belelelor pe care le are cu divorţul şi a problemelor cu afacerile, care l-au adus în prim-planul presei tabloide, Georgică Cornu găseşte resurse şi plăceri de Mecena. Omul de afaceri supranumit Regele asfaltului din Banat este organizator al unei tabere de creaţie, pe care o găzduieşte la Herneacova.
Marin Gherasim, Romul Nuţiu, Ruzana Fântânariu, Mihai Chiuariu sunt doar câţiva dintre marii artişti români care expun începând de astăzi la Bastionul din Timişoara, alături de alţi 50 de confraţi cu mare cotă pe piaţa de artă sau debutanţi.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Temperaturile ridicate și perioadele cu precipitații reduse din această perioadă de vară favorizează uscarea rapidă a vegetației și cresc semnificativ riscul de izbucnire și propagare a incendiilor.
Economic
Înmatricularea unui vehicul vine cu mai multe costuri, iar printre acestea se numără și cele pentru producerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți orădeni care au avut neplăcuta surpriză să-și găsească mașinile lovite, zgâriate sau avariate în parcări de domiciliu din municipiu, au fost nevoiți să facă reparațiile pe banii lor pentru că făptașii nu au fost niciodată descoperiți.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tinerii din comuna Aștileu care au împlinit vârsta de 18 ani în prima jumătate a acestui an au fost invitați la Primărie, pentru a marca intrarea într-o nouă etapă a vieții.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
ANM anunță temperaturi peste normalul perioadei în mai multe regiuni ale țării, în următoarele patru săptămâni. Prognoza pentru 24 august - 21 septembrie indică o nouă încălzire în septembrie, dar și intervale mai secetoase în sudul țării.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Salonta a finalizat lucrările de modernizare ale Colegiului Național „Teodor Neș” și ale Liceului Teoretic „Arany János”, cele două investiții completând proiectul derulat la Liceul Tehnologic Nr. 1, unde lucrările au fost încheiate și recepționate la începutul acestui an.
Economic
Pensionarii își vor primi pensiile și în luna septembrie după calendarul obișnuit de plată, însă pentru cei care încasează banii în cont bancar apare o situație particulară.
România
România va trece din nou la ora de iarnă în ultimul weekend din octombrie 2026, după ce renunțarea la schimbarea sezonieră a orei nu a fost aprobată la nivelul Uniunii Europene. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar ziua de 25 octombrie va avea, astfel, 25 de ore.
1
Economic
Un concediu medical, o sarcină sau chiar o zi de concediu de odihnă pot schimba regulile după care angajatorul poate înceta un contract de muncă, legea oferind salariaților protecție în mai multe situații.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Shunka şi-a primit brevetul anul trecut, la Stagiul Național de Formare și Reconfirmare al Unităților Canine Salvamont.