Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bihor a funcţionat în anul 2013 cu un număr de 34 posturi.
Profesia de asistent social şi rolul Colegiul naţional al asistenţilor sociali au fost teme de dezbatere la întâlnirea de săptămâna trecută dintre asistenţii sociali bihoreni.
Reorganizarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş presupune nu doar reducerea unor posturi de asistenţi maternali profesionişti, ci şi înfiinţarea unor servicii noi. Astfel, din 2013, la Sinersig va funcţiona Centrul de recuperare şi reabilitare pentru adulţi, iar în cadrul DGASPC Timiş vor funcţiona un nou Birou de adopţii şi postadopţii, dar şi Serviciile de management caz pentru copil şi pentru adult.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor a inaugurat, recent, o nouă unitate de asistenţă socială, de tip locuinţă protejată adresata tinerilor cu dizabilităţi.
Administraţia Social Comunitară Oradea (ASCO) a elaborat un proiect de hotărâre care prevede punctajele pentru evaluarea ONG-urilor ce solicită subvenţie pentru 2010, în domeniul asistenţei sociale.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O operațiune de amploare a DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiștii de la Serviciul Antidrog - Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a dus la destructurarea unei rețele de transport a drogurilor din Spania către mai multe state europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Când un pacient ajunge la Unitatea de Primire a Urgențelor, el vede, de cele mai multe ori, doar sala de așteptare și timpul care pare să treacă prea încet. Dincolo de ușile secției însă, fiecare minut înseamnă decizii rapide, echipe care se reorganizează în câteva secunde și o luptă continuă pentru salvarea vieților. Medicul urgentist Natalia Hrihorișan explică motivul pentru care, uneori, cel care a venit primul nu este și primul care intră la consultație și cum arată, în realitate, o gardă la UPU-SMURD Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința extraordinară de luni, 24 august, actul adițional la convenția de cofinanțare încheiată cu CNI pentru construirea noului complex sportiv de pe strada Făgărașului nr. 2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a dispus, printr-o hotărâre pronunțată luni, încetarea procesului penal față de Claudia Anca Veer, la data comiterii faptelor grefieră în cadrul instanței, acuzată că în urmă cu 14 ani ar fi falsificat trei cereri de chemare în judecată prin care era solicitată înmatricularea a 34 de autoturisme fără plata taxei de poluare.
Cultură
Scopul demersului este promovarea artiștilor plastici contemporani. Tema aleasă este moștenirea betonului și a ideologiei totalitare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei cetățeni din Republica Moldova, căutați pentru infracțiuni comise în Slovacia, și un cetățean german, dat în urmărire internațională sub acuzația de trafic de droguri în țara sa natală, au fost prinși în weekend de polițiștii de frontieră din Bihor, în puncte de trecere de la granița româno-maghiară.
Cultură
Expoziţia „Gustav Klimt si Künstler-Compagnie la Peleș” va fi vernisată în 2 septembrie şi va fi însoțită de un scurtmetraj documentar „Gustav Klimt si Künstler-Compagnie la Peleș”.
Cultură
Concertul face parte din programul estival INITIO 2026 al Filarmonicii de Stat Oradea.
Cultură
Teatrul Regina Maria a fost, la sfârșitul săptămânii, locul în care aproape 100 de copii și adolescenți au venit să cânte, să concureze și, mai ales, să se bucure de muzică.