Încă doi bihoreni au fost diagnosticaţi vineri cu gripă nouă. Informaţia a fost dată sâmbătă de către Ministerul Sănătăţii, care a şi făcut publice judeţele cu noi cazuri de gripă nouă confirmate prin analize virusologice, din 6 noiembrie ora 12:00, până în 7 noiembrie, aceeaşi oră.
Nou promovata Luceafărul Oradea porneşte la drum cu ambiţii mari în Liga a III-a. Obiectivul fixat de comun acord de conducere şi antrenor este o clasare în primele opt echipe ale Seriei a VI-a.
Odată ce a preluat Bazinul de sărituri în aer liber „Crişul”, RAPAS vrea să îl cureţe temeinic pentru a-l putea apoi expertiza. „Săptămâna aceasta începem curăţarea bazinului de lemnele şi alte deşeuri aruncat în el de diverşi indivizi. Apoi vom comanda o expertiză tehnică, pentru a se decide dacă bazinul trebuie reconstruit din temelii sau poate fi doar renovat.”, a declarat luni Romulus Cosma, directorul RAPAS.
Echipa APS Aqua Crisius formată din Mihai V. Togor (runner), Dumitraş Sorin şi Buză Gheorghe (concurenţi) a reuşit să se claseze pe locul IV la a doua etapă a Campionatului Naţional de Pescuit la Crap al Federaţiei Naţionale a Pescarilor Sportivi din România (FNPSR), desfăşurată în Complexului Piscicol Doripesco.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Muncii a publicat, la sfârșitul săptămânii trecute, proiectul de hotărâre privind stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată, propunând majorarea acestuia la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a aprobat încheierea unui contract de asociere cu UAT Comuna Aușeu pentru asigurarea finanțării pentru lucrările care mai sunt de executat pentru finalizarea proiectului „Lucrări prioritare de extindere și reabilitare alimentare cu apă și canalizare, comuna Aușeu – alimentare cu apă, canalizare și stație de epurare localitățile Groși, Aușeu și Cacuciu Vechi”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspirat de poezia lui Mihai Eminescu, echipa Mario Dance Atelier revine cu un spectacol inedit pe scena Teatrului Regina Maria.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei bucăți de slănină puse la afumat l-au costat scump pe un pensionar orădean, după ce afumătoarea a fost cuprinsă de flăcări, iar focul a afectat și casele vecinilor.
România
După tăierile masive operate în vara acestui an asupra fondului de burse studențești, România a obținut aprobarea Comisiei Europene pentru o finanțare suplimentară de 60 de milioane de euro, destinată sprijinirii a aproximativ 40.000 de studenți din medii vulnerabile în 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procesul accidentului de muncă în care un tânăr de 28 de ani și-a pierdut viața în timp ce opera un utilaj în cadrul unei firme din Oradea s-a încheiat printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a stabilit că vina este a mortului.
Bihon CSM Oradea
Baschetbalistul orădean va deveni foarte curând cel mai bun marcator all time din FIBA Europe Cup.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
S-au încheiat meciurile din optimile de finală ale Cupei României la baschet masculin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secția de Primiri Urgențe Copii a Spitalului Municipal „Dr. Pop Mircea” a fost recent modernizată, oferind condiții mult îmbunătățite pentru micii pacienți.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul a fost moderat de managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor, Liviu Buțiu.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma jurizării, cel mai bun artist fotograf român este Ovidiu Gabor din Oradea, cu 20 de imagini acceptate și 4 premii.