Parteneriatul va ajuta la stabilirea unor politici şi strategii în domeniul protecţiei mediului.
Traficul rutier a fost blocat câteva zeci de minute, vineri seara, la intersecția dintre Bulevardul Republicii și Calea Circumvalațiunii, din Timișoara. Bena unui autotren care a încercat să treacă pe sub Pasajul Jiului a rămas blocată în structura metalică a podului.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani a murit în dimineața zilei de luni în urma unui accident de munca. Acesta lucra la construcția autostrazii. El a intrat sub bena camionului pentru a o repara, iar din nefericire aceasta a căzut peste el.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 15 mai, în ședința Consiliului Tehnico-Economic (CTE) al Companiei Naționale de Autostrăzi-CNAIR, s-au avizat studiile de fezabilitate ale celor 4 pasaje pietonale subterane ce vor fi construite pe sub centura Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean a fost condamnat de Tribunalul Bihor, în primă instanță, la 4 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins încercând să scoată din țară, spre Ungaria, trei sirieni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
OTL informează orădenii că, ȋn perioada 17 -19 mai, din cauza lucrărilor de asfaltare care se execută pe str. Calea Aradului, sensul de mers dinspre Biserica Emanuel se modifică circulația autobuzelor
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 15 mai, polițiștii bihoreni au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Oradea, emis de Tribunalul Bihor, într-un dosar penal.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Marele anunț a fost făcut de Primăria Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Compania românească Animawings va opera zboruri către și de pe Aeroportul Oradea, potrivit boardingpass.ro
1
Mapamond
Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri în plină stradă după o şedinţă de guvern desfăşurată în oraşul Handlova.