Mii de sticle de bere sunt pierdute în momentul în care se răstoarnă un camion. Acesta era împotmolit în noroi iar când a fost tractat ca să iasă, s-a răsturnat. Sute de navete de bere au ajuns într-o râpă.
Se pare că nu numai bărbaţilor le place berea ci şi câinilor, ba mai mult, o apăra cu o gresivitate ieşită din comun. Când stăpânul său înceracă să îi ia sticla de bere, acesta îşi arată colţi şi îşi ţine stăpânul la respect. Filmuleţul a fost postat pe youtube.
Jurnal bihorean te aşteaptă miercuri, 27 ianuarie, în Sala Traian Moşoiu a Primăriei Oradea, la un FORUM cetăţenesc, sub genericul „CUM VEDEŢI ORADEA DE NOAPTE?”. Vor participa reprezentanţi ai Primăriei, ai Prefecturii, ai Poliţiei şi ai Direcţiei de Sănătate Publică.
Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere dintr-un magazin sunt de-a dreptul haioase. Acestea surprind un chefliu care vroia să îşi cumpere bere, dar era atât de beat de nu se putea nici ţine pe picioare. În momentul în care cade jos, soarta lui este pecetluită, nu se mai poate ridica dar de bere el nu lasă. Imaginile au fost postate pe youtube.
Nişte tineri au făcut un domino din sticle de bere. Iar din ce se vede pe video, care a fost postat pe youtube, au cam avut de lucru, plus că sticlele în cădere scot sunete armonioase.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 19 august.
BIHON Sport local
96 de echipe vor participa în noua ediție de campionat în Liga 3, câte 12 în fiecare din cele 8 serii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În noaptea de vineri spre sâmbătă, 14 - 15 august echipa de la Chirurgie Plastică și Estetică de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a intervenit în regim de urgență pentru o tânără care a suferit o ischemie acută a buzei în urma unei injectări cu acid hialuronic.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii DNA Oradea au anunțat trimiterea în judecată a fostului director general adjunct al Administrației Naționale Apele Române (ANAR) și ex-director al Administrației Bazinale de Apă (ABA) Crișuri, Dorel Dume, acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (112 acte materiale).
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incendiu izbucnit pe Dealul Viilor din satul Borumlaca, comuna Suplacu de Barcău, a ajuns în centrul unui scandal local legat de depozitarea și incendierea ilegală a deșeurilor.
Cultură
Carnavalul Florilor a ajuns la cea de-a 60-a ediție. Debrecen va găzdui în perioada 18-23 august peste 350 de evenimente și activități culturale, recreative și artistice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ieri a continuat dialogul direct cu locuitorii din cartierul Episcopia, în cadrul unei serii de consultări organizate de Primăria Oradea privind modernizarea străzilor Pavilioanele CFR, Plantelor, Afinelor, Inului, Mărgelelor și Pelicanului.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 24 de ani, din județul Neamț, a fost reținut de polițiștii bihoreni după ce a fost prins conducând în Oradea, deși consumase alcool.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la șinele de tramvai din Nufărul se complică pe parcurs. Ce au declarat reprezentanții OTL
Lucrările au fost începute în cursul zilei de luni, 17 august.
1
Cultură
În cea de-a XIII-a ediție a festivalului-concurs de la Roşia s-au întrecut nouă tineri instrumentişti.