Centrul Judeţean al APIA Bihor reaminteşte că eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Schemei de plată unică pe suprafaţă – Campania 2012, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la Băncile care au încheiat Convenţii cu Agenţia.
Două incendii de vegetaţie uscată produse în Bihor au necesitat intervenţia pompierilor bihoreni.
Miercuri, 29 august, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Timişoara şi procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, cu sprijnul de specialitate al D.G.I.P.I., S.O.S. Timişoara, Serviciului de Intervenţiei Rapidă şi Serviciului Criminalistic Timiş au efectuat 11 descinderi în judeţele Timiş şi Bihor la imobile folosite de membri unei grupări care falsifica bancnote din cupiură de 100 şi 200 de lei şi le plasa în municipiul Timişoara, dar şi în alte judeţe din vestul ţării.
Constituirea camerelor agricole a intrat în linie dreaptă. Etapele şi procedurile de constituire şi funcţionare sunt prevăzute în Legea 283/2010 (republicată).
Peste 82.000 de pensionari bihoreni vor primi înapoi, începând cu luna septembrie, banii reţinuţi pentru asigurările de sănătate.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Vicecampioana României la polo, CSM Oradea, va participa în perioada 26-28 august la un puternic turneu internațional, Memorialul Ladislav Bottlik 2026, care va avea loc la Kosice (Slovacia).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Marghita a pronunțat zilele trecute sentința în cazul unui bărbat acuzat că ar fi agresat sexual două fetițe, cu vârste de 7, respectiv 8 ani, pe care le-ar fi chemat în curtea locuinței sale din Valea lui Mihai și le-ar fi atins în zone intime.
3
BIHON Sport local
Plecat în fotbalul german în urmă cu opt ani, portarul orădean Alin Goia, cunoscut după activitatea avută la Luceafărul Oradea și FCM Târgu Mureș, își continuă progresul în cariera de antrenor.
BIHON Sport local
Peste 1.200 de copii și juniori, reprezentând 90 de echipe din toată țara au participat la ediția XXI-a a turneului Cupa Viitorul, desfășurat săptămâna trecută la Zalău. Au fost 9 categorii de vârstă, începând cu 2012 și terminând cu 2020, iar județul Bihor a fost singurul care a avut două câștigătoare.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Oradea, a fost condamnat vineri, 21 august, la 5 ani de închisoare, cu executare, sub acuzația de trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii antidrog și procurorii DIICOT au documentat patru tranzacții efectuate de acesta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Dobrești se pregătește o schimbare în modul de încălzire a locuințelor și clădirilor publice.
2
Economic
Două programe de finanțare, cu o valoare totală de peste 230 de milioane de euro, sunt pregătite pentru dezvoltarea unor noi capacități de stocare, într-un moment în care sistemul energetic se confruntă cu o combinație tot mai dificilă de producție variabilă, consum ridicat și capacități insuficiente de echilibrare.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În satele din comuna Chișlaz au fost finalizate sau se apropie de finalizare mai multe proiecte de eficientizare energetică a unor clădiri publice, investițiile fiind realizate cu fonduri europene.
BIHON Sport local
Continuându-și pregătirile pentru viitorul sezon, echipa Transilvania Sport Academy a susținut o partidă de verificare în compania formației CSC Ghiroda și Giarmata Vii.