Primăria comunei Bulz se confruntă cu o situație critică în ceea ce privește furnizarea apei potabile și a serviciilor de canalizare, după ce Consiliul Local nu a aprobat transferul unei sume de 40.000 de lei către compania locală Aqua Valea Iadului, necesară pentru plata facturilor restante la energie electrică.
În cadrul ședinței Colegiului Prefectural din 21 ianuarie, subcomisarul de poliție Cosmin Vasile Butnariu, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Bihor, a prezentat bilanțul activității Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări pentru anul 2025.
Joi, 23 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 45 de ani și față de un altul, de 43 de ani, ambii din localitatea Tăuteu, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de uciderea animalelor cu intenţie, fără drept, uz de armă fără drept, respectiv instigare la comiterea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Lotus Băile Felix și-a adjudecat cele trei puncte la debutul în noul sezon din Liga 3, Seria 8, la capătul unui meci destul de complicat cu tânăra echipă Viitorul Cluj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 28 august.
România
Ministerul Finanţelor (MF) majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1 - 15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026 privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere.
Economic
Piața terenurilor din România intră într-o etapă în care nu doar locația și suprafața vor conta la stabilirea prețului.
Economic
Schimbarea anotimpului se poate vedea și pe factura la energie electrică. Odată cu venirea toamnei, unele aparate din locuință sunt folosite mai des, iar diferența de consum poate deveni vizibilă de la o lună la alta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță o nouă serie de intervenții pentru tăierea și doborârea arborilor de pe domeniul public, lucrările fiind programate în mai multe zone ale orașului în perioada 31 august – 4 septembrie.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen Oradea și-a început săptămâna trecută, în deplasare, seria partidelor de verificare din presezon, pe terenul echipei DEAC Debrecen. Meciul s-a încheiat cu victoria „leilor roșii”, scor 86-73.
Educație
Mihai Dimian afirmă, într-o postare pe Facebook, că deși elevii nu vor mai primi burse sociale în vacanțe, numărul celor care vor lua bursă va crește pentru că va mări pragul de venit pentru eligibilitate.
Bihon CSM Oradea
Antrenorul echipei CSM CSU Raiffeisen și al reprezentativei Suediei, Mikko Riipinen, a condus naționala suedeză în meciul din deplasare cu Finlanda, contând pentru Grupa L a calificărilor la FIBA Basketball World Cup 2027.
Cultură
Curioşii pofticioşi pot urmări cum prind formă pizzele modelate pe loc, într-un cadru cu muzică live și DJ set-uri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr fără permis de conducere a fost depistat de polițiștii bihoreni la volanul unui autoturism furat cu o zi înainte din Baia Sprie.