UNTOLD aduce pentru prima dată în România marele premiu al prestigioasei competiții europene Festival Awards, fiind desemnat câștigător al celei de-a 7-a ediții, la categoria Best Major Festival. Este pentru prima dată când un festival aflat la prima ediție câștigă marele premiu.
International Advertising Association Romania (IAA), a premiat UNTOLD Festival cu titlul de Brandul Anului 2015 în România, în cadrul Galei Premiilor de Excelență IAA.
UNTOLD pune în vânzare încă o serie de 5.000 de abonamente Pre-Sale, joi, 12 noiembrie începând cu ora 17.00.
Primele 10.000 de abonamente la UNTOLD 2016 au fost epuizate în mai puțin de o oră. În doar 4 minute s-au vândut primele 5.000 abonamente pregătite la UNTOLD 2016.
powered by Surfing Waves
Cultură
Cele două concerte cu intrare liberă au avut loc în Parcul Muzeului Ţării Crişurilor.
FC Bihor
FC Bihor Oradea a încheiat cu o victorie cu 4-2 perioada meciurilor de pregătire și de acum se focusează pentru debutul de sezon care se va produce sâmbătă, 1 august, de la ora 16:00, cu Unirea Slobozia, pe Stadionul Iuliu Bodola.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi și-au pierdut viața într-un grav accident de circulație care s-a produs în cursul nopții de sâmbătă, 25 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bihorean s-a adresat Judecătoriei Oradea pentru a cere anularea unei amenzi și a deciziei de a-i fi suspendat permisul de conducere, sancțiuni care au fost aplicate pe motiv că a depășit intervalul de 24 de ore în care era obligat să se prezinte la Poliție pentru a anunța că a fost implicat într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La Beiuș au început lucrările pentru amenajarea unei noi parcări în spatele Colegiului Național „Samuil Vulcan”, investiție finanțată din bugetul local al municipiului.
Economic
Satul românesc ar putea deveni în următorii ani o destinație tot mai atractivă pentru turiștii interesați de experiențe autentice.
România
Un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române a doborât, duminică, 26 iulie, la ora 10:13, o nouă dronă care survola apele teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia, a anunțat președintele Nicușor Dan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă luni, 27 iulie, pentru mai multe regiuni ale țării.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică în localitatea Vășad, din comuna Curtuișeni, s-a sfârșit violent pentru un bărbat din zonă, care a murit în urma bătăii în care au fost implicate mai multe persoane.
2
Economic
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a lansat în consultare publică un proiect de ordin care introduce un cadru unitar pentru accesul la datele înregistrate de contoarele de energie electrică.
Cultură
Primul său concert pentru harpă şi orchestră va fi interpretat într-o stagiune viitoare la Sala Radio, cu Orchestra de cameră.