Tineretul Democrat Liberal Bihor apreciază recenta demisie a d-lui Bogdan Hodișan ca fiind benefică pentru TDL Oradea, mai ales că este vorba despre o persoană care nu s-a remarcat, în ultima perioadă, decât printr-o atitudine conflictuală, pe fondul lipsei de acțiuni și de implicare în activitățile organizației.
Bogdan Hodişan, fostul lider al tinerilor din PDL Oradea a încheiat ieri etapa „orange” din cariera sa politică.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un an și 9 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de supraveghere de 2 ani, și obligația de a munci 60 de zile în folosul comunității.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de marți, 23 decembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În această perioadă, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” au desfășurat, pe lângă misiunile operative, și altfel de misiuni de protejare a comunității, fiind alături de zeci de bihoreni, prin daruri, sprijin material și susținere sufletească, în cadrul celor 12 acțiuni caritabile derulate în întreg județul.
FC Bihor
În etapele susținute în 2025 în Liga 2, FC Bihor Oradea a adunat 35 de puncte, o medie de 2,05 puncte pe meci, bilanț cu care ocupă un onorant loc 3.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mălina, tânăra de 27 de ani care a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea, a fost înmormântată
Tânăra a fost condusă pe ultimul drum în dimineața zilei de marți, 23 decembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În Oradea, obiceiurile de cumpărare se schimbă vizibil – și în bine.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cauți idei interesante pentru cadourile de Crăciun? Ai nimerit la fix!
România
Rectorul Universității de Vest din Timișoara a anunțat public că premierul Ilie Bolojan i-a propus să preia mandatul de ministru al Educației.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Zona Sălajului are o lungă tradiție a viei și vinului, dar tendințele de evoluție ale climei, la care se adaugă progresul făcut în viticultură și vinificație, fac ca viitorul acestei zone viticole să fie unul foarte promițător.