Un cetățean român a încercat să intre în țară la volanul unui autoturism folosindu-se de un permis de conducere fals.
Polițiștii de frontieră bihoreni au oprit 16 cetățeni din Irak și Siria în timp ce încercau să treacă frontiera spre Spațiul Schengen.
Un cetățean român a vrut să introducă în țară un motostivuitor declarat furat în Italia.
Un imigrant străin care susține că intenționa să ajungă în țara unde este student, a fost prins miercuri, 26 octombrie, în timp ce încerca să treacă ilegal granița spre Ungaria.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Drumul Brianei s-a încheiat la Vocea României, dar parcursul ei artistic continuă îmbogăţit de experienţa competiţiei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 130 de copii şi tineri au participat joi seara la evenimentul-concert "În aşteptarea Crǎciunului", organizat de asociația Kiwanis Art Oradea.
BIHON Sport local
Două echipe bihorene au fost angrenate în cele trei meciuri care au deschis etapa a 17-a din Liga 3, Seria 8, ultima din acest an.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Între 15 și 19 decembrie 2025, facultățile Universității din Oradea organizează o serie de evenimente dedicate acestei aniversări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea informează participanții la trafic că, pentru buna desfășurare a evenimentului „Orașul Faptelor Bune” și a concertelor din Târgul de Crăciun, pot fi aplicate restricții temporare de circulație, doar punctual și numai dacă situația o impune, în anumite zone centrale ale municipiului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Povestea scrisă de Maurice Maeterlinck a fost adaptată și regizată de Ciprian Huțanu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
18 procurori bihoreni și o judecătoare de la Tribunalul Bihor – Crina Muntean, din cadrul Secției Penale a instanței – și-au pus semnătura pe mesajul prin care și-au exprimat solidaritatea cu colegii magistrați care „au avut curajul de a denunța problemele și presiunile din sistemul de justiție”.
1
FC Bihor
Două echipe care în sezonul trecut s-au luptat pentru menținerea în Liga 2 se vor confrunta duminică, 14 decembrie, de la ora 11:00, în lupta pentru play-off.