O clădire în parte dezafectată a luat foc miercuri după-masă şi pompierii orădeni au reuşit să îl stingă în 25 de minute, înainte ca acesta să se propage la încăperi unde funcţionează sediile unor firme.
Patru tone de mere fără acte au fost confiscate sâmbătă în zori de poliţiştii orădeni.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Mănăstirea Izbuc, cea mai veche sihăstrie monahală din ținutul Bihorului, își cheamă fiii duhovnicești să se adune la praznicul luminos al Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea acestui așezământ sfânt.
FC Bihor
FC Bihor a avut o misiune mult mai dificilă decât se anticipa pe terenul unei echipe tinere, Viitorul Cluj, care în sezonul trecut s-a clasat pe locul 7 (din 10 echipe) în Liga 3, Seria 10. Cum se întâmplă deseori în meciurile de Cupa României, echipa inferioară se mobilizează exemplar în fața celei venite din Liga 2. Până la urmă, FC Bihor a găsit drumul spre gol abia în prelungiri, când la serviciu s-a aflat din nou Andreas Chirițoiu cu gol și pasă decisivă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul va aduce pe scenă artiști îndrăgiți, ansambluri folclorice și tineri instrumentiști.
BIHON Sport local
Campionatul 2025/2026 din Liga 4 Bihor la fotbal va avea doar 14 echipe la debutul programat în 30-31 august.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Proiectul este finanțat din fonduri europene și urmărește să îmbunătățească semnificativ condițiile de tratament și de muncă, printr-o serie de lucrări majore de modernizare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei informează că marți a fost pusă în aplicare decizia definitivă a instanței judecătorești privind evacuarea „ocupantului abuziv” din biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Agenția Națională pentru Locuințe, instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a recepționat, în data de 12 august, în comuna Borș, 24 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Universitatea din Oradea (UO) a anunțat, marți, semnarea contractului de finanțare pentru implementarea proiectului „Universitate sustenabilă prin utilizarea surselor regenerabile de energie” (Susten-UO).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în cursul zilei de marți, 12 august.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Marți, 12 august, în jurul orei 08:50, pompierii militari orădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în curtea unei societăți comerciale din localitatea Palota, comuna Sântandrei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
UAPR, Filiala Oradea prezintă lucrările a 37 de artişti plastici, interpretări diverse ale temei „Punct şi de la capăt”.