Potrivit art. 780 alin. 1 din Noul Codul de procedură civilă, sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deţinute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente.
Polițiștii au efectuat, miercuri, trei percheziții în localitatea Gelu, județul Timiș, la domiciliile unor suspecți de furturi din locuințe. Oamenii legii au găsit bunuri furate în valoare de peste 4.000 de lei. Cei trei suspecți sunt acum cercetați penal pentru furt calificat.
Jandarmii grupării mobile au mers în control în piețele din Timișoara unde au dat amenzi în valoare de 5000 de lei și au confiscat mai multe bunuri contrafăcute sau pentru care nu existau acte de proveniență.
Un scandal a izbucnit joi, 23 septembrie, între proprietarul spaţiului care a găzduit până nu demult Pro Credit Bank, Mircea Vestale şi reprezentanţii băncii.
72,5% din veniturile românilor în trimestrul III din 2009 au fost cheltuite pentru consum.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Ediția 2026-2027 a Cupei României se va desfășura în perioada 9-12 septembrie, la Bazinul Olimpic al Consiliului Județean Vrancea din Focșani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Oradea, este subiectul unui dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei Brașov, în care este acuzat că și-a amenințat și lovit de mai multe ori fosta concubină și pe fiica sa de 16 ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incendiu puternic de vegetație a izbucnit sâmbătă, 5 septembrie, în jurul orei 14:30, în zona Mizieș, în apropiere de Beiuș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix este în plin proces de reabilitare, extindere și modernizare, în cadrul unui proiect finanțat prin fonduri europene. Investiția are o valoare totală de 64,7 milioane de lei, din care 1,3 milioane de lei reprezintă contribuția proprie, iar lucrările sunt derulate în baza contractului de finanțare semnat la 18 iunie 2025 cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
FC Bihor
FC Bihor Oradea s-a trezit prea târziu. Rezultat dezamăgitor pe terenul unei nou promovate în Liga 2
Revenirea așteptată după victoria la scor de sâmbăta trecută nu s-a concretizat. Pentru FC Bihor a urmat o săptămână cu două rezultate dezamăgitoare, o remiză cu echipa de Liga 3 Corona Brașov și o înfrângere la nou promovata SC Popești-Leordeni, o formație cu mulți tineri.
Cultură
Maia Morgenstern, Valentin Roşca şi concertul de muzică Klezmer, în debutul Zilelor Culturii Iudaice
Programul bogat în evenimente culturale se va încheia duminică, 6 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cod galben de vijelii și vânt puternic în Bihor și mai multe regiuni. Rafalele pot ajunge la 90 km/h
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În satul Chișcău au fost finalizate lucrările la capela mortuară, după o investiție de 170.000 de lei, suportată integral din bugetul local.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș a pronunțat sentința în cazul a trei bărbați acuzați că au furat peste 240 de pachete de țigări în valoare de 7.500 de lei dintr-un local din Ștei.
Economic
ANAF propune o procedură mai clară pentru situațiile în care o persoană poate ajunge să răspundă, împreună cu un debitor, pentru obligațiile fiscale restante ale acestuia.
Economic
Consumatorii de energie electrică pot avea, de acum înainte, un rol mai activ în echilibrarea sistemului energetic.