În cinstea Zilei Mondiale a Inimii (29 septembrie), a zilei lor (1 octombrie 2008), a Zilei Oraşului Oradea şi a Toamnei Orădene, reprezentanţii Spitalului Pelican au transmis că oferă de , timp de o lună, o serie de gratuităţi şi reduceri semnificative (de până la 70%) la mai multe tipuri de servicii medicale.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Recent, primarul comunei Șimian, Borsi Imre Lóránt, a semnat două noi contracte pentru modernizarea Școlii Gimnaziale „Kazinczy Ferenc”.
FC Bihor
Emoțiile s-au risipit o dată cu fluierul de final al lui George Găman, la capătul unui meci în care FC Bihor a obținut și matematic biletul pentru play-off.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul comunei Căpâlna, liberalul Răzvan Birău, a anunțat o ofensivă fermă împotriva celor care își abandonează deșeurile pe domeniul public.
Cultură
Volumul „Coborârea în cetate” este cel mai recent roman al Simonei Antonescu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O asociație de proprietari din Oradea i-a dat în judecată pe doi soți, proprietari ai unui apartament dintr-un bloc din cartierul Rogerius, după ce aceștia au adunat datorii de peste 20.000 de lei.
România
Liderul producției de pâine din România a anunțat retragerea de pe rafturi a două sortimente populare după ce, într-un caz izolat, au fost descoperite bucăți de plastic în produse.
România
Șoferii care circulă în România cu permise de conducere eliberate în alte state nu își vor mai putea recupera documentele reținute de polițiștii rutieri fără să achite integral amenda care a stat la baza sancțiunii.
Economic
Din 25 februarie, tranzacțiile cu imobile și autovehicule se încheie după o regulă nouă: nu doar vânzătorul, ci și cumpărătorul trebuie să demonstreze că este la zi cu taxele locale. În caz contrar, contractul este nul de drept.
Bihon CSM Oradea
Campioana României la polo, CSM Oradea, a obținut o calificare spectaculoasă în sferturile de finală - Top 8 Water Polo Euro Cup.
Bihon CSM Oradea
Echipa noastră a avut o prestație de excepție în partida din manșa secundă a optimilor de finală din cadrul Water Polo Euro Cup, încheiată cu scorul de 14-14. În meciul din prima manșă, disputat la Oradea, echipa noastră s-a impus cu scorul de 14-13. În urma acestor rezultate, CSM Oradea s-a calificat în sferturile de finală ale competiției (Top 8).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a produs în seara zilei de sâmbătă, 7 martie.
3