Naţionala tricoloră nu s-a calificat la ediţia a 16-a a Campionatului Mondial de polo, masculin şi feminin, dar România va avea reprezentant de seamă în Rusia.
Președintele FIFA, Sepp Blatter, a propus, în cadrul unei convenţii Soccerex ce a avut loc la Manchester, un sistem de reluări video care să fie introduse în fotbal, iar antrenorii ar putea contesta deciziile arbitrilor cu ajutorul acestora.
Economia Braziliei, a doua mare economie emergentă la nivel mondial, a intrat în recesiune în condiţiile în care găzduirea Campionatului Mondial de fotbal a sufocat activitatea economică deoarece multe dintre oraşele gazdă au declarat zile libere în timpul meciurilor pentru a preveni problemele logistice şi pe cele de trafic.
Spray-ul pentru așezarea zidului și-a dovedit utilitatea pe pământ brazilian, unde a fost folosit la Campionatul Mondial de Fotbal, în premieră pentru o competiție de nivel înalt.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea devine, la finalul lunii aprilie, punct de întâlnire între companii aflate în căutare de personal și persoanele interesate de noi oportunități profesionale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectorii sanitar-veterinari din Bihor au intensificat verificările în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, iar bilanțul acțiunilor scoate la iveală nereguli serioase în sectorul alimentar și zootehnic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea, împreună cu procurorii DIICOT au documentat activitatea unui bărbat polonez, în vârstă de 41 de ani, care este cercetat pentru trafic internațional și trafic intern de droguri de mare risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de montare a celor 24 de grinzi la pasajul suprateran carea de pe Centura Oradea, la intersecția cu calea ferată care leagă Oradea de Băile Felix au fost demarate în cursul zilei de miercuri, 22 aprilie.
Bihon CSM Oradea
Conform site-ului SO POLO, frații Filip și Martin Gardasevic vor juca din sezonul viitor la echipa A-Polo Sport Management, din Georgia.
FC Bihor
FC Bihor Oradea joacă joi, 23 aprilie, de la ora 17:15, pe Stadionul Iuliu Bodola, cu Sepsi Sfântu Gheorghe în ziua în care creștinii îl sărbătoresc pe Sf. Gheorghe.
România
Ministrul Sănătății a anunțat pe Facebook că parlamentul a aprobat mai multe excepții în cazul neplății primei zile de concediu medical.