Disputat la Drobeta Turnu Severin, Campionatul Naţional de judo pentru juniori III (under 16 ani) a consemnat evoluţiile remarcabile ale sportivilor de la JC Liberty CSŞ LPS Bihorul (antrenori Olimpia Ianc, Emil Morar).
Desfăşurat la Târgu Mureş, Campionatul Naţional individual de judo pentru cadeţi (under 18 ani) a reunit la start peste 350 de sportivi de la 60 de cluburi din întreaga ţară.
FC Bihor este echipa care va reprezent judeţul la faza zonală a „Memorialului Gheorghe Ola”, competiţie ce ţine loc de campionat naţional la copii născuţi în anul 2006.
Etapa finală a CN pentru tineret (under 23 de ani) a consemnat evoluţiile bune ale sportivilor de la secţia de lupte greco-romane a CSŞ LPS Bihorul (antrenor Nelu Pop), care şi-au trecut în cont două medalii de bronz, prin Iulian Ciuta şi Andrei Bala, ambii la categoria 71 kg.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectorii sanitar-veterinari din Bihor au intensificat verificările în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, iar bilanțul acțiunilor scoate la iveală nereguli serioase în sectorul alimentar și zootehnic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea, împreună cu procurorii DIICOT au documentat activitatea unui bărbat polonez, în vârstă de 41 de ani, care este cercetat pentru trafic internațional și trafic intern de droguri de mare risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de montare a celor 24 de grinzi la pasajul suprateran carea de pe Centura Oradea, la intersecția cu calea ferată care leagă Oradea de Băile Felix au fost demarate în cursul zilei de miercuri, 22 aprilie.
Bihon CSM Oradea
Conform site-ului SO POLO, frații Filip și Martin Gardasevic vor juca din sezonul viitor la echipa A-Polo Sport Management, din Georgia.
FC Bihor
FC Bihor Oradea joacă joi, 23 aprilie, de la ora 17:15, pe Stadionul Iuliu Bodola, cu Sepsi Sfântu Gheorghe în ziua în care creștinii îl sărbătoresc pe Sf. Gheorghe.
România
Ministrul Sănătății a anunțat pe Facebook că parlamentul a aprobat mai multe excepții în cazul neplății primei zile de concediu medical.
România
Premierul intenționează să înlocuiască miniștrii PSD care ar urma să demisioneze în dimineața zilei de joi, cu miniștri interimari.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Filarmonica de Stat Oradea va găzdui joi, 23 aprilie, de la ora 17:30, în cadrul „Varadinum Indoor Gallery Foto Club” vernisajul expoziției de pictură „Fragmente de lume”.
Economic
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor a publicat la data de 22 aprilie 2026 o ofertă de 776 locuri de muncă vacante la nivelul județului, dintre care 426 în Oradea.