Neurochirurgii orădeni au salvat un copil căruia i s-a împlântat în cap o bucată de lemn lungă de 12 cm.
Distracţia la un balansoar a unui tânăr ajunge să fie foarte dureroasă. Lăsând la o parte faptul că nu prea ar fi avut ce căuta pe acel balansoar, după dimensiunile lui, nici nu îl duce capul prea mult. Aşadar, tânărul, ajunge să se lovească destul de rău în momentul în care cade.
Pe youtube a fost postat un filmuleţ care surprinde un accident din NASCAR. Pilotul unei maşini s-a rostogolit de opt ori, din fericire acesta a scăpat teafăr şi nevătămat.
Într-un meci de fotbal izbucneşte un conflict între un jucător şi un portar, după câteva schimburi de replici şi ceva împinsături, portarul îl ia de păr pe jucător şi îl smotoceşte bine. Este de apreciat gestul portarului mai ales că avea mănuşile pe mâini. Incidentul a fost postat pe youtube.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Compania Națională de Investiții Rutiere, se înregistrează o evoluție foarte bună a lucrărilor pe Autostrada Transilvania.
BIHON Sport local
Legendarul club orădean pornește la drum în acest sezon cu un lot puternic remaniat, cuvântul de ordine fiind tinerețea. Media de vârstă a lotului antrenat de Lucian Stance este de 20,4 ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șoferul a fost reținut în cursul zilei de luni, 31 august.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Salvatorii montani din Bihor au intervenit pentru salvarea unui câine care a căzut în Avenul Borțig, la aproximativ 60 de metri adâncime.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Iluminatul public din Oradea se pare că a început să revină la programul normal de funcționare, însă modificarea nu are loc simultan în toate zonele orașului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După aproximativ 40 de ani în care nu a mai beneficiat de lucrări de reparații și după ce a ajuns într-o stare în care nu mai putea fi folosită, puntea pietonală peste Crișul Repede din Tărian a fost reabilitată și redeschisă pentru circulația pietonală.
România
Un baston alb ridicat de o persoană nevăzătoare care traversează strada reprezintă un semnal de oprire pentru șoferi. Regula se aplică inclusiv în situațiile în care traversarea nu are loc pe o trecere de pietoni, iar cei care nu o respectă riscă amenzi care pot depăși 1.000 de lei.
Economic
Peste 14.000 de persoane beneficiau, în luna iulie 2026, de pensii de serviciu în România, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
România
Trotuarul sau locul de parcare aflat în fața unei case ori a unui bloc nu devine automat proprietatea celui care locuiește acolo. Chiar dacă riveranii pot avea obligații de curățenie și întreținere, regimul juridic al acestor suprafețe este stabilit prin lege și prin regulamentele locale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea, loc de întâlnire pentru tineri din toată țara! Șapte zile de tradiție, cultură și experiențe
Oradea a găzduit, între 24 și 30 august, o tabără națională la care au participat tineri cu vârste între 18 și 24 de ani, veniți din toate regiunile țării.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 1 septembrie.