În proiectul de act normativ prezentat de Ministerul Sănătaţii ieri la Bucureşti, este prevăzut ca, începând de joi, să fie introdus, în premieră în Sănătate, sistemul de „clawback”, un mecanism cost-volum.
Deşi Consiliul Local Oradea a adoptat deja o hotărâre pentru cooptarea unui nou asociat la FC Bihor, care să scoată clubul la lumină, CJ Bihor nu pare să se grăbească în acest sens. Aceasta deşi preşedintele Ţîrle nu s-a arătat a fi împotriva găsirii unui investitor privat care să-şi dorească performanţă la FC Bihor.
Peste 200 de suporteri rapidişti au sosit ieri la stadionul din Oradea, pentru a face galerie la meciul cu FC Bihor. Tot atâţia oameni ai legii au împânzit stadionul şi împrejurimile acestuia.
Postul TV dedicat copiilor Disney Channel, care va înlocui Jetix, va fi lansat azi, cu un nou sezon al serialului „Hannah Montana”, premiera producţiei „Jonas” şi filmul de animaţie „Finding Nemo”.
Filmul Final Destination IV, este lider al încasărilor pentru a doua săptămână consecutiv în box-office-ul american. Acesta poate fi vizionat în format 3D şi la Cinematograful Hollywood Multiplex Oradea, începând de vineri, 18 septembrie. Video: Trailler Final Destination IV

powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat în vârstă de 36 de ani și-a pierdut viața, miercuri seara, 23 septembrie, după ce a intrat în stop cardio-respirator într-unul dintre containerele în care sunt cazați muncitorii care lucrează la calea ferată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Marghita a pronunțat sentința pe fond în cazul lui Paul V., un bărbat de 63 de ani care a fost acuzat că a împușcat un câine, pe un câmp de lângă Suplacu de Barcău.
România
Diagnosticul pus devreme devine tot mai important în boala Alzheimer, odată cu apariția unor tratamente care pot încetini evoluția bolii la o parte dintre pacienți. Kisunla, pe bază de donanemab, a intrat și în circuitul medicamentelor din România, dar este destinat numai formelor timpurii de Alzheimer și poate fi administrat în condiții stricte de selecție și monitorizare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Noul an comunitar începe cu o dublă aniversare pentru greco-catolicii din Oradea: Eparhia marchează 250 de ani de la întemeiere, iar Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfinții Vasile, Grigore și Ioan” ajunge la 235 de ani de existență.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 24 septembrie.
Economic
Românii cu venituri mici pot primi și în sezonul rece 2026–2027 sprijin pentru plata încălzirii locuinței. Ajutorul se acordă în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027, iar suma depinde atât de veniturile gospodăriei, cât și de modalitatea prin care este încălzită locuința.
Economic
Bihorenii aflați în căutarea unui loc de muncă au la dispoziție în această săptămână, sute de oportunități de angajare în județ. Potrivit listei locurilor de muncă vacante publicate prin AJOFM Bihor, sunt disponibile 772 de posturi, dintre care 440 în Oradea.
BIHON Sport local
Întrucât Cosmin Bodea, antrenorul principal, nu își va putea exercita atribuțiile în perioada următoare din cauza problemelor medicale apărute sâmbătă seara, conducerea clubului Lotus Băile Felix a decis să apeleze la un tehnician care să asigure interimatul.
1