20.000 de elevi din clasele a IX-a şi a X-a, înscrişi în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, în cadrul a două regiuni de dezvoltare – Nord – Vest şi Vest, vor fi ajutaţi să se orienteze în carieră.
Pe parcursul vieţii, întotdeauna apar intersecţii de drumuri, care necesită alegeri corecte, fără multe indicaţii.
Studenţii de la Relaţii Internaţionale de la Universitatea din Oradea vor discuta cu oamenii de afaceri bihoreni, membri ai Asociaţiei Firmelor Bihorene, despre „Importanta practicii şi a voluntariatului pentru succesul în carieră după finalizarea studiilor”.
Evenimentul se adresează elevilor de liceu, studenţilor, absolvenţilor, şomerilor, dar şi părinţilor acestora.
Bihorenii mai pot participa şi vineri la Târgul locurilor de munca de la Universitate.
powered by Surfing Waves
Educație
Comisia pentru învățământ a Senatului a decis, miercuri, eliminarea prevederii privind examenul suplimentar de admitere la liceu, proiectul adoptat în acest sens urmând să intre în dezbaterea plenului, care este for decizional.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 3 septembrie.
Economic
Proiectul de lege prin care pensionarii speciali care ocupă funcții în structurile statului ar urma să renunțe la 85% din pensie dacă vor să își păstreze postul va fi adoptat tacit de Senat. Anunțul oficial urmează să fie făcut într-una dintre primele ședințe ale forului legislativ.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Expoziţia marchează 140 de ani de la finalizarea lucrărilor de construcție și amenajare de la Peleș.
Bihon CSM Oradea
Echipa noastră a susținut miercuri seară un nou meci de verificare, în compania formației CSU Sibiu. Întâlnirea s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 113-88.