Complexul Dan Păltinişanu nu va mai rămâne fără curent electric sau apă caldă. Consilierii judeţeni au votat joi acordarea primului milion de lei pentru ACS Poli, sumă din care 300.000 lei sunt destinaţi administrării, după ce şi Consiliul Local Timişoara a aprobat o cotizaţie anuală de 4 milioane de lei pentru noua echipă de fotbal, 2 milioane urmând să fie alocate în acest an.
„Vreau o colaborare concretă cu reprezentanţii bisericilor din Timiş”, a spus recent Titu Bojin, preşedintele CJT, iar beneficiarii acestei colaborări vor fi, conform declaraţiilor licerului judeţean, mai multe categorii de persoane.
Ultimatumul anunţat luni de reprezentanţii autorităţilor pentru prezentarea actelor de cesiune ale clubului Poli Timişoara de către Marian Iancu nu a fost respectat de cel din urmă, a anunţat CJ Timiş. De cealaltă parte Iancu a declarat că el îşi vede de treabă şi pregăteşte dosarul de licenţiere.
Problema circulaţiei care traversează centrul comunei Dumbrăviţa a revenit în actualitate odată cu deschiderea autostrăzii dintre Giarmata şi Arad. Numărul autovehiculelor care utilizează drumul judeţean a crescut foarte mult, iar extinderea carosabilului la trei benzi, investiţie derulată deja de CJ Timiş, nu mai acoperă cerinţele de trafic. Soluţia propusă de şeful CJT, Constantin Ostaficiuc: două noi drumuri de tip centură, construite în paralel cu axul principal al drumului.
Din 2012, drumurile dinspre localităţile Moşniţa şi Giroc spre Timişoara vor avea patru benzi la intrarea în oraş, a anunţat Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi tineri, în vârstă de 30 și 33 de ani, au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce vandalizau un indicator rutier de pe strada Vasile Alecsandri din Oradea.
România
Pâinea, unul dintre cele mai consumate alimente din România, ar putea primi o definiție mai strictă printr-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară.
Economic
Bihorul a început campania de plăți în avans pentru anul 2026 cu peste 15.000 de dosare autorizate. La nivel național, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat, în primele ore ale campaniei, peste 103.000 de fermieri, pentru o sumă totală de peste 124 de milioane de euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe străzi din Oradea sunt în continuare afectate de probleme la furnizarea încălzirii, la o zi după pornirea sistemului centralizat. Termoficare Oradea anunță termene diferite pentru remedierea situațiilor, de la 16 octombrie până la 23 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea a primit un cadou important la aniversarea a 35 de ani de existență: fostul Spital CFR va purta oficial numele de Spitalul Universitar Oradea. Rectorul Constantin Bungău a anunțat că ordinul ministerial care consfințește schimbarea a fost semnat joi, 15 octombrie.
România
Producerea, distribuirea și accesarea materialelor care prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor vor fi sancționate potrivit unor prevederi noi din Codul penal. Legea introduce explicit și imaginile generate cu ajutorul inteligenței artificiale, pedepsește solicitarea de fotografii sau videoclipuri sexuale de la minori și stabilește obligații pentru persoanele care află despre anumite astfel de infracțiuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Două decizii au fost luate, vineri, de instanțele din Oradea în dosare care vizează măsurile preventive luate față de doi polițiști de frontieră din Bihor și Satu Mare, acuzați de comiterea unor infracțiuni de corupție.
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană a suferit o înfrângere oarecum neașteptată în partida cu Lokomotiv Plovdiv, din FIBA Europe Cup, scor 69-79.
Ştiri sportive
Formația bihoreană a obținut o victorie reconfortantă în partida disputată vineri pe terenul echipei Unirea Dej, cu scorul de 2-1.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La viitorul Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, lucrările au trecut de etapa structurii de rezistență și se concentrează acum pe anveloparea clădirii, finisaje și instalațiile interioare.