Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere, adoptată de Guvern în şedinţa de vineri, instituie situaţii obiective în care poliţistul este obligat să efectueze testarea conducătorilor auto, a declarat Alexandru Popa, reprezentant al Direcţiei Rutiere.
Persoanele care surprind diverse posibile încălcări ale regulilor rutiere vor putea trimite înregistrările audio-video polițiștilor, care, în baza acestora, dar și a altor mijloace de probă, vor putea sancționa șoferii care se abat de la regulile Codului rutier, potrivit unui proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Drăgești intră într-o nouă etapă de dezvoltare, după ce proiectul parcului fotovoltaic de 486 kW a trecut din faza documentațiilor, în cea de execuție propriu-zisă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul nefericit a avut loc sâmbătă, 20 decembrie, în jurul orei 6 dimineața.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la Centrul de zi destinat copiilor aflați în situație de risc de separare de părinți din comuna Lăzăreni au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 60%.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 19 decembrie, la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” s-a desfășurat festivitatea de absolvire, avansare la primul grad profesional și depunere a jurământului de credință de către „Promoția de agenți de poliție de frontieră - 19 decembrie 2025”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 20 decembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ziua de 16 decembrie 2025 a reunit, la sediul Aeroclubului României, elita parașutismului sportiv din România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Certificarea autenticității copiilor de documente, procedură obligatorie în dosarele aflate pe rolul instanțelor judecătorești, intră într-o nouă etapă de modernizare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Omul de afaceri bucureștean Octavian Constantin Netcu, acuzat de DNA că ar fi furnizat Primăriei Oradea documente care atestau că un angiograf livrat în 2013 Spitalului Județean din Oradea era nou, deși ar fi fost, de fapt, recondiționat, a fost achitat, vineri, de Tribunalul Bihor.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea rămâne motorul fiscal al Bihorului, cu mai mult de jumătate din impozitul pe venit colectat în luna noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Oradea, dat în urmărire internațională de către autoritățile din Belgia sub acuzația de trafic de droguri, a fost depistat de poliţiştii din Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local Oradea a adoptat, în ședința din 19 decembrie, revizuirea zonării fiscale a teritoriului, o măsură care va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2026.