powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Interviul acordat publicațiilor Jurnal Bihorean și Bihon.ro de către prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, este publicat în ediția din 2 aprilie, dată care coincide cu Ziua Instituției Prefectului. Marcarea acestui moment a oferit un bun prilej pentru o discuție despre rolul prefectului în administrația publică, atribuțiile instituției în teritoriu și provocările pe care le presupune această funcție. Semnificația zilei se leagă de anul 1864, când funcția de prefect a fost instituită prin lege organică în România. Marcel Daniel Dragoș și-a început mandatul în funcția de prefect în 20 august 2024.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Modificările intră în vigoare începând de luni, 6 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Printr-un comunicat transmis de Primăria Oradea sunt transmise o serie de clarificări cu privire la funcționarea platformei digitale de gestiune a parcărilor de domiciliu, procesul de validare a conturilor și etapele următoare.
BIHON Sport local
După 0-0 la Beiuș și 1-1 săptămâna trecută la Sânmartin, cele două echipe bihorene au crescut producția de goluri la întâlnirea din play-out însă și de această dată niciuna nu s-a detașat în învingătoare. Confruntarea dintre Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș s-a încheiat cu scorul de 2-2. Un meci bazat mai mult pe angajament fizic, în care fazele fixe au jucat un rol esențial.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Timp de 11 zile, vizitatorii vor avea parte de piese de teatru, ateliere meșteșugărești, vânătoare de comori şi jocuri interactive.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier s-a produs, în cursul după-amiezii de vineri, 3 aprilie, la intrarea în localitatea Leș, pe DN 79.
România
Deputatul USR Alexandru Dimitriu propune, printr-un proiect de lege depus în Parlament, ca șoferii să nu mai fie amendați dacă nu prezintă fizic permisul și talonul mașinii.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier s-a produs vineri după-amiază, 3 aprilie, pe Calea Clujului din municipiul Oradea, unde un autoturism a intrat într-un copac.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii Parchetului Bihor au finalizat ancheta în cazul unui adolescent de 15 ani, din Aleșd, acuzat că a intrat intenționat cu mașina într-un tânăr de 18 ani, și l-au trimis în judecată pentru tentativă de omor, dar și pentru furt și conducere fără permis.
Educație
Mihai Alexandru Ardelean de la Colegiul Național „Onisifor Ghibu” a luat două medalii de aur la olimpiadele de matematică și informatică reușind să se califice la barajul pentru lotul internațional