Cei mai buni tineri oratori timişoreni s-au întâlnit în cadrul unei competiţii de discursuri publice. O elevă de la Colegiul "C.D. Loga" a fost cea mai bună.
Iubitorii ciclismului sunt invitaţi în 5 august la o nouă ediţie a Banat Mountainbike Maraton. Competiţia găzduită de localitatea Gărâna îşi consumă în week-end ediţia cu numărul opt.
Faza locală a concursului de tir vânătoresc, contând pentru calificarea la faza judeţeană în cadrul Concursului Naţional de Tir Vânătoresc, se va desfăşura în data de 2 iunie, la poligonul de la bălţile ”Pescăruşul”. În deschiderea competiţiei se vor întrece copiii din Lugoj.
Week-end plin pentru sportivii Clubului Sportiv Tibiscus, care au participat la mai multe competiţii de mountainbike şi au urcat aproape de fiecare dată pe podium. Rezultatele notabile au fost înregistrate la Liman Bike Race şi My MTB Race.
Sezonul sporturilor de iarnă se apropie de final, iar unul dintre ultimele concursuri are loc în Banat. Sâmbătă, 17 martie, se desfăşoară Semenic Vertical Race, primul concurs de acest gen din vestul ţării şi doar al doilea la nivel naţional.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform unei postări pe pagina de socializare, primarul orașului Valea lui Mihai a anunțat un prim rezultat din combinarea activității de verificare în teren și utilizarea unei drone în combatarea depozitării ilegale de deșeuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șapte depășiri neregulamentare au fost constatate de polițiștii bihoreni în timpul unei acțiuni desfășurate pe DN1, marți, 20 octombrie. Două dintre manevrele periculoase au fost surprinse cu ajutorul unei drone, în localitatea Tileagd.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la pasiunea pentru bucătăria italiană și experiențele trăite în restaurante din întreaga Europă, la un loc devenit familiar pentru orădeni, Via29 sărbătorește un deceniu de activitate cu o surpriză pe măsură.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania, cu o lungime de 26,35 km, se apropie de final. Potrivit informațiilor transmise de compania Erbașu pe pagina de socializare, au mai rămas de executat câteva lucrări înainte ca tronsonul să fie pregătit pentru deschiderea circulației.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acum 7 ani de zile, un tânăr orădean a decis să transforme pasiunea lui pentru auto în business.
Economic
Inspectorii de muncă din Bihor au aplicat amenzi în valoare totală de 155.500 de lei pentru neregulile descoperite în urma controalelor desfășurate în sectorul construcțiilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Calendarul Evaluării Naționale 2027 pentru absolvenții clasei a VIII-a a fost aprobat oficial, printr-un ordin publicat marți, 20 octombrie, în Monitorul Oficial.
BIHON Sport local
Ultimul meci al etapei cu numărul 10 din Liga 2 a adus față în față doi tineri fotbaliști orădeni, care au evoluat la FC Bihor, pe stadionul din Târgu Mureș.
Economic
Indexarea pensiilor, o nouă lege a salarizării pentru angajații din sectorul public, sprijin financiar pentru familiile vulnerabile și modificări fiscale se numără printre măsurile incluse în programul de guvernare pentru perioada 2026-2028.
2