Ministerul Educaţiei Naţionale obligă universităţile din România să aplice cerinţa Legii Educaţiei Naţionale (LEN), acea de a avea angajaţi în Învăţământul Superior, exclusiv absolvenţi de studii doctorale.
Deşi motivat managerial, modul de prelungire a contractului pentru noul Campus ridică probleme juridice.
La conferinţa de presă de joi, ziariştii i-au solicitat rectorului Constantin Bungău să clarifice situaţia universitară a prodecanului Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Constantin Romanul, aflat în arest la domiciliu după ce a fost prins luând 400 de euro de la două studente pentru a le trece la examen.
powered by Surfing Waves

Cultură

85 de ani de la deportările evreilor din Bucovina: Oradea marchează Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea și Bihor găzduieşte vineri, 9 octombrie, un eveniment comemorativ organizat de Comunitatea Evreilor din Oradea. Programul include momente de rugăciune, aprinderea a șase lumânări și un recital al Cvartetului Michael Haydn.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Apel umanitar după incendiul violent din Cefa. Familia încearcă să-și refacă viața după ce focul i-a distrus locuința
O familie din Cefa cere sprijin după incendiul violent care i-a distrus locuința în seara de 5 octombrie. Cei afectați au lansat un apel public pentru donații, explicând că au pierdut o mare parte dintre lucrurile pentru care au muncit ani de zile și că au nevoie de ajutor pentru a-și reface locuința și a începe din nou.

Bihon Decese

Decese 08.10.2026

BIHON CAO

Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

Bihon CSM Oradea

Mikko Riipinen: „Sunt foarte mulțumit de felul în care am evoluat, de prestația noastră în meciul cu Fribourg Olympic”
CSM CSU Raiffeisen a avut un debut fulminant în noua ediție a FIBA Europe Cup, obținând o victorie convingătoare în meciul cu campioana Elveției, Fribourg Olympic Basket, scor 93-67. Antrenorii echipelor CSM CSU Raiffeisen și Fribourg Olympic au avut stări de spirit diferite la finele meciului de miercuri.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cum schimbă inteligența artificială pregătirea pentru turism? Dezbatere internațională la Oradea
Profesori, elevi, cercetători și specialiști din industria turismului se reunesc vineri, 9 octombrie, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, pentru o conferință internațională dedicată utilizării inteligenței artificiale în educație.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cum va fi vremea la FestiFall Oradea. Temperaturile se schimbă treptat, iar ploile își vor face apariția
Vremea va fi favorabilă evenimentelor în aer liber în primele două zile ale FestiFall Oradea, însă situația se va schimba în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când sunt așteptate ploi și o răcire accentuată. Prognoza pentru perioada 9-11 octombrie a fost prezentată de Roberto C. Popa, de la Meteo Tulca-Bihor.

România

Urșii intră în vizorul vânătorilor. Primele cereri pentru recoltare, depuse în Mureș și Harghita
La scurt timp după publicarea în Monitorul Oficial a legii care reglementează intervențiile asupra urșilor bruni, asociațiile de vânătoare au început să depună cereri pentru recoltarea animalelor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Toamna Medicală Orădeană ajunge la ediția a 32-a. Cine poate participa și până când se fac înscrierile?
Medici, rezidenți, doctoranzi și studenți sunt invitați, în perioada 15–17 octombrie, la trei zile de sesiuni științifice organizate de Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea. Conferința este creditată cu 15 puncte de educație medicală continuă (EMC), iar participarea este gratuită pentru anumite categorii.

România

Cât cheltuie o gospodărie din România într-o lună. Mâncarea, pe primul loc în buget
O gospodărie din România a avut, în medie, cheltuieli de 8.650 de lei pe lună în trimestrul al doilea din 2026, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Opt organizații sociale își prezintă serviciile în Piațeta Independenței
Orădenii pot afla direct ce servicii oferă mai multe organizații care lucrează cu copii, adulți, persoane cu dizabilități și familiile acestora, vineri, 9 octombrie, la Târgul Serviciilor Sociale.

România

Gospodăriile ar putea produce până la 200 de litri de țuică și pălincă fără accize. Ce condiții trebuie respectate
Gospodăriile înscrise în Registrul agricol ar putea beneficia de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse într-un an, dacă acestea nu sunt comercializate.