Criza din sectorul energetic ar putea să mai dureze între una și două săptămâni, iar sistemul s-ar putea confrunta cu dificultăți suplimentare în cazul în care grupul 2 al Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă nu va mai putea funcționa sau dacă România nu va mai reuși să asigure importurile necesare în orele de seară.
În contextul temperaturilor extreme prognozate și al apelului lansat de autorități pentru reducerea voluntară a consumului de energie electrică, Supermarket La Cocoș a decis să implementeze o serie de măsuri menite să contribuie la diminuarea consumului de energie și la susținerea eforturilor naționale de echilibrare a sistemului energetic.
Iluminatul public din Oradea va fi aprins în jurul orei 22:00, cu o oră mai târziu decât în mod obișnuit, a anunțat primarul Florin Birta. Măsura va fi aplicată în perioada secetei și până când producția de energie electrică la nivel național va permite revenirea la vechiul program.
Premierul interimar Ilie Bolojan a prezentat măsurile prin care Guvernul încearcă să reducă presiunea asupra sistemului energetic în intervalele cu un consum ridicat. Printre acestea se numără oprirea temporară a producției la uzinele Dacia și Ford, reducerea voluntară a consumului în marile companii și limitarea activităților desfășurate seara în clădirile instituțiilor publice.
Alexandru Rogobete (PSD), fost ministru al Sănătății, l-a criticat pe premierul interimar Ilie Bolojan într-o înregistrare publicată pe Facebook, ca reacție la îndemnul acestuia de a reduce consumul de energie. „Ce facem acum? Operăm pe întuneric?”, a întrebat deputatul social-democrat.
powered by Surfing Waves

Bihon CSM Oradea

Cinci victorii din cinci meciuri! Handbaliștii orădeni au câștigat partida de acasă cu AHC Potaissa Turda DivA
CSM Oradea s-a impus cu scorul de 45-40 (21-20) în meciul de pe teren propriu cu satelitul echipei Potaissa Turda. Partida a constituit prologul etapei a 5-a din Seria C a Diviziei A de handbal masculin și a avut loc în seara zilei de joi, la Arena „Antonio Alexe”.

Economic

Benzinăriile Gazprom din România, cumpărate de firma lui Adrian Crețoiu și a fostului șef eMAG, Iulian Stanciu
Preluarea NIS Petrol, compania care operează cele 19 benzinării Gazprom din România, urmează să fie realizată de firma românească de construcții metalice Argenta SRL.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Judecătoarea Loredana Doseanu, de la Curtea de Apel Oradea, a promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție
Judecătoatea Loredana Doseanu, care activează în prezent în cadrul Secției I Civilă a Curții de Apel Oradea, a obținut promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție.

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

BIHON CAO

Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

BIHON CAO

Se întrerupe alimentarea cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești și Ceica. Când este programată oprirea

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE data 19.10.2026 - PL Alesd

Economic

Vești pentru șoferi și transportatori: ce se întâmplă cu acciza la motorină în a doua jumătate a lunii octombrie
Reducerea accizei la motorina standard se menține și în a doua jumătate a lunii octombrie 2026.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Orădenii reclamă „cârpelile” executate în Parcul Brătianu, reabilitat cu 4,5 milioane de euro. Ce spune Primăria
Mai mulți orădeni care au ajuns în Parcul Brătianu au ținut să își exprime, pe rețelele de socializare, nedumerirea față de lucrările care se mai realizează în respectivul parc, care a trecut printr-un amplu proces de reabilitare. 2

BIHON Sport local

Foștii campioni de la AEK Oradea au inaugurat noua suprafață sintetică de la Baza Tineretului
Baza Tineretului din Oradea a reintrat de miercuri în circuitul meciurilor de fotbal și minifotbal, după lucrările de înlocuire a suprafeței sintetice și introducerea iluminatului nocturn cu leduri.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

A încercat să stingă singur incendiul, dar și-a pierdut toată casa! Flăcările au mistuit locuința în doar câteva ore, în Bihor
O locuință din Valea Mare de Criș, comuna Borod, a fost mistuită de flăcări, după ce proprietarul a încercat să stingă incendiul pe cont propriu, fără a solicita imediat ajutorul pompierilor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

CJ Bihor pregătește digitalizarea primăriilor din județ. Proiect de 5 milioane de euro, cu 87 de primării partenere
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința extraordinară din 15 octombrie, două hotărâri care vizează digitalizarea administrațiilor publice locale din județ.

Economic

Raiffeisen, obligată să plătească peste 80.000 de lei după o fraudă online. Ce nu a făcut banca la timp
O clientă a Raiffeisen Bank va recupera zeci de mii de lei pierduți în urma unei fraude informatice, după ce a obținut o decizie definitivă favorabilă în instanță.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Verdict final după 11 ani. Achitări și prescrieri într-un dosar de corupție cu privire la „aranjarea” unor lucrări în comune din Bihor
Curtea de Apel Oradea a pronunțat hotărârea definitivă în cazul a 5 bărbați din Bihor și Maramureș, printre care doi consultanți financiari – Christian Erich Hornung și Ioan Doru Cotoroi -, un proiectant din Oradea și doi reprezentanți ai unor firme din Oradea și Baia Mare, inculpați într-un dosar de „aranjare” a unor contracte de lucrări în trei comune din Bihor.