Judeţul se vrea lider pentru ca Via Carpatia – autostrada ce ar lega Baltica de Mediterana, să treacă prin Bihor, spre Bulgaria.
Secretariatul tehnic şi biroul de management al Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România în perioada de finanțare 2014 – 2020 se mută din Ungaria în România, a anunţat Cornel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean.
În cursul zilei de luni a avut loc Conferința de închidere a proiectului Standarde comune de calitate în domeniul chirurgiei la nivelul Euroregiunii Bihor-Hajdu Bihar.
Miercuri s-a lansat un proiect destinat strângerii cooperării economice între Bihor şi Hajdu Bihar.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Sala de jocuri sportive a Liceului cu Program Sportiv „Bihorul” și Arena „Antonio Alexe” au găzduit, în perioada 22-24 mai, turneul final de handbal masculin la categoria de vârstă elevi de liceu, din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal care i-a avut ca protagoniști pe doi artiști orădeni – Luigi Kerezsi, de 27 de ani, un rapper cunoscut sub numele de Cartier, respectiv S.Boi, numele de scenă al trapperului Alex Șipoș – a fost soluționat recent, în primă instanță, de către Judecătoria Oradea, care i-a aplicat primului o condamnare la 10 luni de închisoare cu executare, pentru lovire sau alte violențe și i-a interzis ca timp de 3 ani să comunice ori să se apropie la mai puțin de 30 de metri de S.Boi.
Cultură
Proiectul se desfășoară simultan în Croația, Spania, Finlanda, Egipt, Oman, Portugalia, Elveția, Marea Britanie și România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii rutieri bihoreni au desfășurat duminică, 24 mai, între orele 10:00 și 18:00, o acțiune pe DN 1H, pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor în care sunt implicate motociclete.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 22 - 24 mai, polițiștii bihoreni au continuat acțiunile pentru identificarea și sancționarea șoferilor care nu respectă legislația în vigoare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul a avut loc duminică, 24 mai, în jurul orei 16:00, pe drumul județean 108 I, în afara localității Aștileu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tragicul incident a avut loc în cursul zilei de duminică, 24 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Utilajul a fost descoperit în cursul zilei de duminică, 24 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Dezvoltării, au fost decontate toate facturile depuse la minister pentru lucrările efectuate în cadrul proiectelor finanțate prin Programul ”Anghel Saligny”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță începerea lucrărilor de modernizare a străzii Augustin Maior, investiție ce vizează reabilitarea infrastructurii rutiere și pietonale, amenajarea zonelor verzi, modernizarea iluminatului public și îmbunătățirea sistemului de colectare a apelor pluviale.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Urmarea solicitărilor transmise de premierul interimar Ilie Bolojan în cadrul videoconferinței cu prefecții, organizată duminică, 25 mai, prefectul Marcel Dragoș i-a convocat luni dimineața la o ședință pe toți primarii din județ pe tema stadiului implementării proiectelor finanțate prin PNRR.
1