Copiii dezavantajați din comunitatea bihoreană au nevoie de sprijin. Astfel, Fundația Comunitară Oradea (FCO) prin Proiectul „Fondul de burse” a fost selectat între primele 20 de proiecte din cele 193 de aplicații în programul de finanțare Raiffeisen Comunități.
Studenţii care au fost selectaţi în tabăra oferită de ANOSR trebuie să-şi confirme locurile.
Un grup de copii defavorizaţi social, au făcut o vizită celor de la la Jandarmeria Bihor.
Creșterea performanțelor școlare ale tinerilor asistați și dezvoltarea abilităților personale este rezultatul la care se aşteaptă iniţiatorii.
Ziua de 1 Martie a adus la Poşta Mare mărţişoare pentru doamne şi domnişoare. Copiii de la Centrul de Incluziune Socială Constantin Pufan şi de la Adăpostul de Zi şi Noapte pentru Copiii Străzii au realizat, în holul mare al clădirii Poştei Mari, mai multe mărţişoare. Acestea nu au fost vândute, dar cine a dorit a putut dona bani pentru micuţii defavorizaţi, iar la schimb a primit una dintre mărţişoare.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prim-ministrul Bolojan are de plătit impozite aproape duble pentru locuința din Vadu Crișului și apartamentul din Oradea, conform unor date prezentate de Antena 3 CNN.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un început de an care ar fi trebuit să vină cu claritate și predictibilitate în materie de taxe locale a adus, pentru un orădean, mai degrabă confuzie și frustrare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi bihoreni, pe lista Poliției Române cu persoane care au dispărut în 2025 și nu au mai fost găsite
Doi bihoreni s-au adăugat, în 2025, listei întocmite de Poliția Română cu persoane dispărute, căutate de luni sau chiar ani de către familie și autorități.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vacanța de iarnă care a început pe 22 decembrie 2025 se va încheia miercuri, 7 ianuarie 2026, copii urmând să meargă la școală în această săptămână, joi și vineri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul a fost surprins de camera de bord a unei mașini aflate în zonă, în cursul zilei de miercuri, 7 ianuarie.
Bihon CSM Oradea
Liga Națională de baschet masculin a ajuns la jumătatea sezonului regulat. Etapa a 15-a, disputată la 4-5 ianuarie, a consemnat finalul turului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei trei hoți care au dat mai multe spargeri în Oradea și în localitățile învecinate la finalul anului 2024 și i-a determinat pe locuitorii cartierului Episcopia să organizeze patrule civile au fost condamnați, luni, de către Judecătoria Oradea la închisoare cu executare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În noaptea de marți spre miercuri, 6–7 ianuarie, în mai multe zone ale județului a nins abundent, iar dimineața a adus un strat consistent de zăpadă pe drumuri.
România
Incidentul s-a produs în dimineața zilei de marți, 6 ianuarie, în jurul orei 11:50.