Copiii între 3 - 10 ani pot fi învăţaţi să se ferească de urmări grave atunci când se dezechilibrează şi cad pe diferite suprafeţe, pot fi învăţaţi să se ferească de afecţiuni ale coloanei, prin lecţii de mişcare diferite, oferite la sala de sport de la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Bătaia e ruptă din rai! Acesta este componenta indispensabilă a educaţiei date copiilor de către o educatoare din Oradea.
Bicicliştii de peste 14 ani riscă să fie accidentaţi în Oradea, pentru că nu au voie în parcuri.
În luna martie, circa 60% dintre cei 1.200 de copii internaţi la Spitalul Curteanu au avut enterocolite.
CN atletic în sală pentru copii I şi II a consemnat evoluţiile remarcabile ale micilor atleţi orădeni, care au reuşit să-şi treacă în cont un număr de şapte medalii.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 57 de ani, din Alparea, a fost reținut de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bihor într-un dosar în care este acuzat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept, fapte care ar fi fost comise în urmă cu mai bine de un an.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Noua creșă construită pe strada Aluminei din municipiul Oradea va fi inaugurată sâmbătă, 11 iulie, de la ora 09:00, în cadrul unui eveniment organizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O furtună puternică, de tip supercelulă, a lovit miercuri după-amiază, 8 iulie, zona Marghita-Bogei-Popești, unde au fost semnalate cantități mari de grindină.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dosarul pentru înregistrarea produsului „Tocană de unghii de porc De Bihor - produs obținut potrivit tradiției din Bihor” se află în etapa de analiză la nivelul Comisiei Europene, în vederea obținerii sistemului de calitate Specialitate Tradițională Garantată (STG), informează, miercuri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pe pagina sa de Facebook.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat miercuri o serie de măsuri administrative în urma scandalului generat de centrele gestionate de Viorel Pașca în județul Bihor. Prima decizie a fost revocarea din funcție a Alexandrei Zară, președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A plătit 30.000 de euro, dar nu a mai primit marfa care i-a fost promisă. Este întâmplarea căreia i-a căzut victimă un bihorean, după ce s-a înțeles cu administratorul unei firme din Sălaj de la care voia să cumpere produse de origine animală.
Economic
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor are disponibile, la data de 8 iulie 2026, 604 locuri de muncă vacante la nivelul județului, dintre care 357 sunt în Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un băiat de 10 ani din Lazuri, comuna Roșia, a fost transportat în stare gravă la Spitalul Județean din Oradea, după ce s-a accidentat pe stradă în timp ce se deplasa cu o trotinetă electrică.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Muncii explică amenda de 1 milion de lei aplicată Asociației Dumbrava DPG: 36 de persoane fără contracte de muncă, control la solicitarea DIICOT.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În data de 8 iulie, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și primarul Oradiei, Florin Birta au susținut o conferință de presă cu ocazia deschiderii circulației pe pasajul suprateran de la intersecția Centurii Oradea cu Centura Oșorhei, în zona magazinului Metro.
1