ORADEA - Universitatea din Oradea a anulat 45 de diplome de licenţă şi una de studii aprofundate, care au fost eliberate ilegal studenţilor italieni, în perioada 1994 - 2004, sub dinasatia Maghiar. Diplomele au fost anulate prin deciziile rectorului Cornel Antal, din 27 octombrie 2009. Video: Diplome anulate la Universitatea din Oradea
Video: Controalele continuă
Fostul preşedinte al României a fost prezent la susţinerea tezei de doctorat a colonelului Toboşaru. Imagini
| Video: Emil Constantinescu despre Universitatea din Oradea
| Video: Emil Constantinescu despre criza politică
ORADEA/BUCURESTI - 84 de universităţi de stat şi private din România au făcut obiectul unui studiu iniţiat de revista Capital împreună cu o societate specilizată Kienbaum Management Consultants.
Cererea fostului decan de la Medicină de a preda la Catedra de Anatomie a fost respinsă.
ORADEA - Senatul Universităţii din Oradea a aprobat în şedinţa de luni trei regulamente de organizare, funcţionare şi administrare la Facultatea de Relaţii Internaţionale, la Biblioteca Universităţii, la căminele studenţeşti, cantină şi baza sportivă a Universităţii.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 10 iulie 2026, la ora 9:00, se va deschide oficial traficul pe pasajul rutier suprateran situat la intersecția Drumului Național 19 cu Calea Bihorului, în Oradea. În ultimele zile, traficul a fost deschis parțial, în regim de șantier, pe anumite porțiuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel București: decizie amânată referitoare la măsurile preventive în cazul familiei Pașca
Curtea de Apel București a amânat pentru luni, 13 iulie, pronunțarea unei hotărâri referitoare la măsurile preventive față de Viorel Pașca, soția și fiii acestuia, precum și față de coordonatoarea așezămintelor Dumbrava, Delia Păcală, coordonatoarea azilelor Dumbrava, inculpați de DIICOT sub acuzațiile de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane în formă continuată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe 25 iulie, la ora 19:00, în fața Teatrului de Stat din Oradea, va avea loc Atypic Beauty Fashion Show.
BIHON Sport local
Fostul internațional român de polo Ladislau Balanov a încetat din viață fulgerător, la vârsta de 59 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a fost sesizat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale cu privire la activitatea directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bihor, în urma concluziilor unui control efectuat în anul 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a semnat contractele de execuție a lucrărilor pentru trei investiții importante în infrastructura educațională a municipiului, finanțate prin Programul Regional Nord-Vest (PRNV).
Economic
Parlamentul European a aprobat un nou pachet de reguli privind coordonarea sistemelor de securitate socială din statele membre ale Uniunii Europene, măsuri care vizează milioane de cetățeni europeni care lucrează în afara țării de origine, inclusiv românii din diaspora.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
12 ani și jumătate de închisoare – este pedeapsa maximă pe care o riscă Iaroslav Iarco Valicsek, un bărbat de 42 de ani, din Livada, pe care Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor l-a trimis în judecată sub acuzațiile de tentativă de omor calificat și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
1
Cultură
Pe 29 august 2026 va avea loc cea de-a patra ediție a Nopții Muzeelor la Sate, evenimentul care, o dată pe an, aduce în prim-plan muzeele și colecțiile din comunitățile rurale ale României.
Mapamond
Cântăreața pop britanică Bonnie Tyler, cunoscută pentru melodii celebre din anii 1980, precum „Total Eclipse of the Heart” și „Holding Out for a Hero”, a încetat din viață la vârsta de 75 de ani, transmite joi Reuters care citează BBC News.
Economic
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală vor putea utiliza camere video portabile de tip bodycam în timpul acțiunilor de control, în baza unei proceduri oficiale publicate în Monitorul Oficial.