Criza financiara se resimte tot mai puternic si in mediul financiar romanesc, odata cu efectele acesteia care nu au intarziat sa se propage in Europa. In conditiile in care Bursa a scazut cu peste 60% de la inceputul acestui an, iar imobiliarul stagneaza, restul economiei incepe sa resimta, treptat, efectele crizei.
Ţările mari din Uniunea Europeană (UE) şi-au publicat, luni, planurile naţionale de salvare a sistemului bancar, care prevăd, în total, acordarea a circa 1.500 miliarde euro pentru recapitalizarea băncilor sau garantarea finanţării.
TILEAGD - Numai punctul trafo necesar programului de electrificare costă aproximativ 3 miliarde de lei vechi. De pe urma proiectului de electrificare al primarului Adrian Codrean ar urma să beneficieze locatarii blocurilor ANL, copiii de la şcoală şi aproximativ 30 de familii de rromi din Poşoloaca, dar ar urma să fie încălzită şi sala de sport.
Mentalitatea de turmă decide în timpul crizei financiare, întrucât oamenii urmăresc acţiunile adoptate de majoritate în contextul mediului dominat de incertitudine şi risc, potrivit unor experţi în studiul comportamentului uman.
Dacă Egiptul şi-a întărit statutul de destinaţie turistică nesigură, în urma răpirii celor 11 turişti la graniţa cu Sudan, Dubaiul se confruntă cu o altă problemă – criza financiară.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
Antrenorul Erik Lincar a început conferința de presă mulțumind celor circa 400 de spectatori care au fost prezenți pe o vreme urâtă pe Stadionul Iuliu Bodola pentru a susține pe FC Bihor la duelul câștigat cu CSM Reșița.
FC Bihor
Un Dorinel Munteanu foarte trist la conferința de presă de după meciul pierdut cu FC Bihor Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a pronunțat, joi, hotărârea definitivă în cazul lui Attila Csonka, un bărbat de 49 de ani acuzat că l-a lovit în gât cu o sticlă spartă pe un bărbat alături de care a consumat alcool.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pasajele subterane de la Crișul și Gară, gata până în septembrie 2027? Ce spune viceprimarul Oradiei
Demarate concomitent în luna mai anul acesta, lucrările la pasajele subterane de la magazinul Crișul și de la Gară avansează într-un ritm bun, după cum apreciază viceprimarul Teofil Filimon.
FC Bihor
Dacă plouă....joacă FC Bihor și câștigă. Așa s-a întâmplat și în 11 octombrie, când „roș-albaștrii” au învins cu 1-0 pe FC Bacău, iar partida de joi cu CSM Reșița s-a disputat tot pe o vreme ploioasă și au mai adăugat 3 puncte în clasament.
Cultură
Bookfest Oradea va fi găzduit de Sinagoga Neologă Sion. Intrarea este liberă.
România
Revenit în fruntea Ministerului Sănătății, Alexandru Rogobete a amenința medicii care pleacă „la ora 10.00 de la public la privat” că își vor pierde locul de muncă.
BIHON Sport local
Unul dintre puținii oameni din fotbalul bihorean care au mai avut legătură directă cu legendarul Club Atletic Oradea a trecut la cele veșnice miercuri, 21 octombrie, la vârsta de 92 de ani.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Angajatorii din județul Bihor au disponibile 609 locuri de muncă, dintre care 389 sunt în Oradea, potrivit datelor transmise de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor, la 21 octombrie 2026. Ofertele se adresează atât persoanelor cu studii superioare, cât și celor cu studii medii sau fără calificare.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 22 de ani, din Marghita, a fost reținut de polițiștii din municipiul bihorean după un furt comis într-un magazin din oraș.