În data de 25 octombrie www.pescarulbihorean.ro în colaborare cu MeritaBio organizează un concurs pescuit sportiv pe echipe la liber (exclus pescuitul la răpitor), fără limită de vârstă.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 15 -17 mai, polițiștii au desfășurat o nouă campanie de tip razie pe șoselele din Bihor, în cadrul căreia au fost legitimate peste 1.800 de persoane.
România
Conform celui mai recent sondaj INSCOP, PNL se află pe locul al doilea în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare, depășind astfel PSD.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând din data de 19 mai, ora 12:00, se va relua circulația în sensul giratoriu aflat deasupra pasajului subteran de pe Oneștilor, potrivit unui anunț al Consiliului Județean Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă, 16 mai, Stadionul „Iuliu Bodola” a fost epicentrul fotbalului juvenil bihorean. Peste 1.100 de copii proveniți de la 76 de echipe bihorene de la U9 până la U13 au jucat la ediția a VI-a a campaniei „Luna curățeniei”, care are și o componentă sportivă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de eficientizare energetică desfășurate la cele două corpuri ale Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” din Oradea avansează, potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea.
BIHON Sport local
Sâmbătă s-a înregistrat cea mai mare diferență de scor consemnată la un meci de seniori jucat sub egida AJF Bihor în ultimii ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Institutul Cantacuzino a confirmat infectatea cu hantavirus a arădeanului, dar tulpina virusului nu este cea cu transmitere de la om la om.
Educație
Joshua Patrick Biro a câștigat Premiul I al British Council, în cadrul finalei naționale Games of Science 2026, desfășurată pe 17 mai, în București.
România
Delia Velculescu, una dintre cele mai respectate economiste române din cadrul Fondului Monetar Internațional, este luată în calcul în aceste zile pentru funcția de premier tehnocrat.
2
România
Delegația Partidului Național Liberal s-a prezentat, luni, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta cu președintele Nicușor Dan, în cadrul consultărilor convocate de șeful statului cu partidele și formațiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de premier, în urma demiterii Guvernului Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură.