În timp de unii încearcă să trimită oamenii pe Marte sau să își stocheze creierul pe un hard-disk, alții inventează lucruri care ne-ar îmbunătăți viața de zi cu zi.
Măsura celor mai mari sâni din lume, cei mai mari sâni din Europa aparţin englezoaicelor sau cum implanturile pot să-ţi salveze viaţa, sunt doar câteva din lucrurile pe care cu siguranţă le-aţi trecut cu vederea, dar aţi vrea să le ştiţi.
La multi ani dupa ce am iesit de pe bancile scolii, ne aducem aminte doar cunostinte istorice de baza, date marcante, evenimente de rascruce sau personalitati.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un sondaj INSCOP arată o societate românească profund divizată: o parte dintre cetățeni susțin democrația, în ciuda conflictelor și dezbaterilor politice prelungite, în timp ce alții ar prefera un regim mai puțin democratic, dacă acesta ar garanta ordine și stabilitate.
Economic
Mai multe instituții publice din județul Bihor au scos la concurs posturi vacante în această perioadă, oferind oportunități de angajare atât pentru persoane cu studii superioare, cât și pentru candidați cu studii medii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 23 iulie.
BIHON Sport local
Colege în Liga 3, Seria 8, Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș au terminat la egalitate toate cele trei meciuri jucate în sezonul 2025/2026. A fost 0-0 la Beiuș, apoi 1-1 și 2-2 la Sânmartin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisara europeană pentru Egalitate, Hadja Lhabib, și comisarul european pentru Justiție, Michael McGrath, au transmis un mesaj de solidaritate cu comunitatea LGBTI din Oradea și au subliniat necesitatea respectării dreptului la liberă întrunire.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Bihor l-au reținut pentru 24 de ore pe un tânăr de 29 de ani, din localitatea Bistra, acuzat că ar fi rănit cu intenție câinele unui consătean.
Economic
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră justificată amânarea majorării TVA pentru locuințe, după atacul cibernetic care a blocat platforma ANCPI. Transferul datelor în Cloudul Guvernamental va fi finalizat miercuri, iar joi autoritățile vor estima când sistemul va redeveni funcțional.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ciuda acestei noi interdicții, Marșul Oradea PRIDE va avea loc. Peste 150 de organizații din peste 30 de țări și-au exprimat solidaritatea cu Oradea PRIDE și au cerut respectarea dreptului la întrunire pașnică.
8
FC Bihor
Revenită pe plan local, echipa FC Bihor a susținut primul joc pe teren propriu în compania formației Sănătatea Cluj, pe care a învins-o cu 1-0 (0-0), la capătul unei prestații care nu a impresionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procesul de reumplere a lacului de acumulare Leșu avansează în condiții normale, iar acumularea a ajuns deja la aproximativ 15% din volumul de retenție.