ASU Politehnica Timişoara este clubul înfiinţat de suporterii echipei Poli, care ţin la tradiţia fotbalistică.
Dacă iniţial primarul Nicolae Robu a anunţat că Primăria Timişoara are în plan realizarea unui nou stadion, de 45.000 de locuri, pentru ACS Poli, pe locul actualului Stadion „Dan Păltinişanu”, joi edilul a explicat că de fapt ar vrea ca noua mega-construcţie să fie ridicată lângă cel pe care îl avem acum, la fel ca... în Barcelona.
Branko Cuic şi Dan Păltinişanu nu au mai intrat în vederile celor de la BC Timişoara, au plecat la Târgu Mureş şi sâmbătă seara au fost cei mai buni marcatori împotriva unei alte echipe timişorene, BC Timba. Partida de campionat s-a terminat cu victoria gazdelor, scor 98 - 71.
După întâlnirea de joi seara dintre BC Timişoara şi BC Târgu Mureş cel mai câştigat a fost... timişoreanul Dan Păltinişanu. El a câştigat cu noua sa formaţie, a demonstrat că s-a renunţat prea uşor la el, fiind cel mai bun de la oaspeţi. Prima sa evoluţie la ardeleni s-a concretizat cu o victorie, târgumureşenii impunându-se cu 77 - 67.
Proaspăt plecat de la Timişoara, Dan Păltinişanu se reîntoarce joi la sala "Constantin Jude". De această dată din postura de adversar al echipei unde a evoluat în ultimii ani. Aceasta având în vedere că BCM Timişoara va juca de la ora 20 prima etapă a returului, cu noua echipă a sportivului, BC Mureş Târgu Mureş.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă tot vine 1 iunie, ziua copiilor, haideți cu ai voștri la Pingu Toys, din ERA Shopping Park să alegeți ceva drăguț pentru ei!
Mapamond
Premierul al Slovaciei Robert Fico a fost împușcat și transportat la spital.
Mapamond
Cinci tineri urmează să compară marţi în faţa justiţiei belgiene, în cadrul unei anchete pentru asasinat, bănuiţi că au aruncat de pe un pod un capac de canal care a ucis un camionagiu român, a indicat luni parchetul din Namur (centru), transmite AFP.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cauți o destinație plină de veselie și culoare, pentru evenimentele voastre private?
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până la miezul nopţii pe două râuri de pe raza judeţului Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bihorean de 21 de ani a fost condamnat de Tribunalul Bihor la 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de supraveghere de 4 ani, pentru trafic de droguri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 15 mai, la ora 12:00 a avut loc deschiderea Târgului de carte Gaudeamus în Piața Unirii din Oradea.
Stiri Inter(Nationale)
O tânără de 24 de ani s-a întins marți după-amiază, aproape dezbrăcată, pe șalupa Poliției Locale Timișoara. Polițiștii locali aflați în patrulare prin zonă au observat-o. Aceasta era vizibil incoerentă, iar după o scurtă vizită la sediul poliției locale, a fost predată polițiștilor de la IPJ Timiș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a hotărât, marți, să înlocuiască măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul polițistului orădean Valentin Potre, de 38 de ani, cunoscut sub numele de „Valu”, judecat pentru mai multe infracțiuni, printre care trafic de influenţă, şantaj și furt.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis transferul la instanțe din Bihor a patru dintre cei 18 magistrați care au făcut o solicitare în acest sens.