Repatriați după experiențe în Occident, au pus pe picioare afaceri cunoscute în oraș, precum Piața 9 și Snoozz, iar mesajul lor este că poți avea succes și aici, în țară.
Polițiștii bihoreni caută un bărbat în vârstă de 38 de ani, din localitatea Diosig, care a plecat voluntar de la domiciliu în urmă cu o săptămână și nu a mai revenit.
Noul regulament al Federației Române de Baschet pentru ediția 2026-2027 a Ligii Naționale de Baschet Masculin prevede obligativitatea prezenței pe teren a unui singur jucător român pe întregul parcurs al meciurilor.
Judecătoria Beiuș a fost chemată să soluționeze o plângere contravențională care a fost formulată de Asociația Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă împotriva amenzii de 1.000.000 de lei, aplicată de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bihor a dispus oprirea temporară a activității firmei de catering care furniza mesele pentru Grădinița „Aleodor” din Oradea, în urma controlului efectuat vineri, 24 iulie, în contextul anchetei declanșate după îmbolnăvirea mai multor copii și a unei educatoare.
Potrivit imaginilor primite la redacție de la mai mulți orădeni, pe strada Universității, vizavi de cartierul Europa, a fost săpată o groapă în zona trotuarului de lângă cimitirul Rulikowski. 1
La 100 de zile de la preluarea conducerii ANPC, președintele instituției, Békési Csaba, și-a prezentat raportul de activitate acasă, la Oradea, ocazie cu care a făcut public și bilanțul Autorității pentru primul semestru al anului. 1