Nemulţumiţi de noua numire în fruntea Inspectoratului Scolar Judeţean Bihor, cinci inspectori şcolari şi-au dat demisia.
Lucrurile par să se lămurească la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Bihor. Dacă până luni nu se ştia cine e inspector şcolar general: Dan Matei sau Daniel Negrean, un ordin de revocare din funcţie şi un altul de numire a limpezit apele. Daniel Negrean este, oficial, noul inspector şcolar general. Decizia de numire în funcţie a sosit marti la ISJ Bihor, fiind urmată imediat de ceremonia de instalare a noului inspector.
Deşi a fost numit de minister, Dan Matei (PSD) nu a fost instalat deoarece USL îl susţine pe Daniel Negrean (PNL).
Golgeterul lui FC Bihor a depus memoriu la FRF pentru rezilierea contractului.
Inspectorii şcolari bihoreni şi directorii de şcoli care au făcut politică, direct sau indirect, trebuie să plece. Decizia a fost luată de inspectorul şcolar general, PD-L-istul Dorel Luca. Acesta şi-a dat afară cinci din colegii, care au ocupat postul de inspector prin concurs.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
96 de echipe vor participa în noua ediție de campionat în Liga 3, câte 12 în fiecare din cele 8 serii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În noaptea de vineri spre sâmbătă, 14 - 15 august echipa de la Chirurgie Plastică și Estetică de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a intervenit în regim de urgență pentru o tânără care a suferit o ischemie acută a buzei în urma unei injectări cu acid hialuronic.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii DNA Oradea au anunțat trimiterea în judecată a fostului director general adjunct al Administrației Naționale Apele Române (ANAR) și ex-director al Administrației Bazinale de Apă (ABA) Crișuri, Dorel Dume, acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (112 acte materiale).
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incendiu izbucnit pe Dealul Viilor din satul Borumlaca, comuna Suplacu de Barcău, a ajuns în centrul unui scandal local legat de depozitarea și incendierea ilegală a deșeurilor.
FC Bihor
FC Bihor primește miercuri, 19 august, vizita echipei Farul Constanța, în play off-ul Cupei României.
1
Cultură
Carnavalul Florilor a ajuns la cea de-a 60-a ediție. Debrecen va găzdui în perioada 18-23 august peste 350 de evenimente și activități culturale, recreative și artistice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ieri a continuat dialogul direct cu locuitorii din cartierul Episcopia, în cadrul unei serii de consultări organizate de Primăria Oradea privind modernizarea străzilor Pavilioanele CFR, Plantelor, Afinelor, Inului, Mărgelelor și Pelicanului.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 24 de ani, din județul Neamț, a fost reținut de polițiștii bihoreni după ce a fost prins conducând în Oradea, deși consumase alcool.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la șinele de tramvai din Nufărul se complică pe parcurs. Ce au declarat reprezentanții OTL
Lucrările au fost începute în cursul zilei de luni, 17 august.
1
Cultură
În cea de-a XIII-a ediție a festivalului-concurs de la Roşia s-au întrecut nouă tineri instrumentişti.