Coregraful orădean Răzvan Duma își continuă ascensiunea în domeniul dansului.
Un pusti de doar opt ani face spectacol la un concurs de dans, copilul se intrece cu dansatori mult mai experimentati si mai mari decat el. Si totusi reuseste sa starneasca admiratia publicului si a adversarilor prin miscarile lui. Se vede ca are dansul si pasiunea in sange inca de la cea mai frageda varsta. Filmuletul a fost postat pe youtube.
Primul Festival Naţional de Bachata a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute.
După o pregătire minuţioasă, un tânăr ne arată cum se câştigă un concurs de Limbo. Acesta are o elasticitate şi o tehnică deosebită, reuşind să treacă pe sub un băţ care este pus foarte aproape de sol. Filmuleţul a fost postat pe youtube.
Unii se nasc cu dansul în sânge şi pentru a dansa nu au nevoie nici de profesori, nici de haine, nici de public. Puştiul de numai 2 ani din imaginile următoare, se bucură de prezenţa mamei şi dansează dumnezeieşte chiar dacă nu este pe scenă în faţa unui public impresionant!
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă, 21 martie.
BIHON Sport local
Echipa bihoreană a pierdut cu 0-2 acasă cu Sănătatea Cluj și ar trebui să câștige la 5 goluri diferență în deplasare cu SCM Zalău pentru a mai prinde locul 4.
BIHON Sport local
După două remize și o înfrângere în 2026, Lotus Băile Felix a redescoperit bucuria victoriei în penultima etapă din sezonul regular.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă, 21 martie 2026, a avut loc o acțiune de plantare în satul Păușa, comuna Nojorid, în cadrul celei de-a V-a ediții a proiectului „Bihorul Plantează”.
România
O inițiativă legislativă care vizează combaterea fermă a căsătoriilor forțate și a altor forme de exploatare a persoanelor a trecut tacit de Senat, după depășirea termenului legal de dezbatere. Proiectul urmează să intre în analiza Camerei Deputaților, care are rol decizional.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Stagiul de iniţiere va avea loc în perioada 14-17 mai, în Munţii Pădurea Craiului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La mai puțin de trei săptămâni de la comiterea faptei, un bărbat de 48 de ani, din Tăuteu, care a încercat să jefuiască un locatar în scara unui bloc de pe strada Călugăreni, din Oradea, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
Cultură
Evenimentul de la Moszkva Cafe va fi moderat de Mihók Tamás şi Cristiana Ile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui anunț postat pe pagina sa de socializare, primarul comunei Pomezeu a anunțat începurea lucrărilor de curățare, lărgire și pietruire a ulițelor lăturalnice din sat, o etapă importantă în procesul de modernizare a infrastructurii locale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Colectarea separată nu este ceva complicat și nu este nici o regulă pusă de cineva fără rost. Este ceva simplu și logic.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă doriți să evadați în natură, dar nu vreți să mergeți prea departe de orașul Oradea, Cabana Valea Mierăi este locul perfect!