Statul Român, prin Ministerul Economiei, este acţionar unic sau majoritar la unele companii şi societăţi naţionale ce figurează în Top 10 datornici la plata contribuţiilor pentru asigurărilor sociale și de sănătate.
Direcţia Economică a publicat luni, în prima zi a acestei luni, lista revizuită a contribuabililor cu datorii.
Discreţia în relaţia Primăriei cu datornicii este la timpul trecut. De aproape două luni, funcţionarii Direcţiei Economice se deplasează la „clienţii” restanţieri cu o Dacie inscripţionată astfel încât să fie evident pentru orice trecător ce treabă-i aduce în zonă.
Peste 20.000 de bihoreni s-au trezit că sunt restanţieri cu contribuţia la sănătate, după ce ani de zile n-au ştiut nimic.De teamă să nu expire termenul de prescriere a datoriilor, 5 ani, CAS şi Fiscul s-au pus pe executări silite.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Documentul a fost semnat în cursul zilei de joi, 4 decembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sistemul de distribuție a gazelor naturale din localitatea Sânmartin a fost pus în funcțiune începând din 4 decembrie, a anunțat primarul Cristian Laza, printr-o postare publicată pe pagina sa de socializare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața imobiliară în creștere: Cluj și București, cele mai scumpe, Oradea printre cele mai accesibile
Prețurile apartamentelor continuă să urce în marile orașe din România.
România
Google a făcut publice listele cu cele mai populare căutări ale românilor în anul 2025, iar rezultatele reflectă atât interesul pentru evenimentele majore din societate, cât și pentru divertisment și trenduri internaționale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 5 - 7 decembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul cazurilor de trichineloză a crescut constant în ultimii ani, în Bihor. În 2024 au fost diagnosticate 11 cazuri de trichineloză, față de 8 cazuri în 2023 și un caz în 2022. Tocmai de aceea DSP Bihor recomandă respectarea unor măsuri stricte care să ferească populația de această infecție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mariana Măduța, una dintre cele mai longevive grefiere din România, a încetat din viață la finalul lunii noiembrie, la vârsta de 84 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în seara zilei de joi, 4 decembrie.
Bihon CSM Oradea
Partida CSM Târgu Mureș - CSM CSU Raiffeisen a constituit prologul etapei a 11-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin și s-a încheiat cu scorul de 82-101.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de miercuri, 3 decembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bărbatul a fost identificat în cursul zilei de joi, 4 decembrie.