PLOIEŞTI. Naţionala de tineret a României a reuşit să învingă cu 2-1 (2-1) reprezentativa similară a Italiei, meci disputat pe Stadionul Ilie Oană.
A fost unul dintre jucătorii de bază ai lui FC Bihor în sezonul precedent, iar acum își face loc printre vedetele din Liga 1. Sebastian Ianc a marcat 3 goluri pentru FC Botoșani în perioada de pregătire și dă semnale că primul eșalon fotbalistic al României nu va fi o povară pentru el. Mijlocașul orădean a visat momentul debutului în prima ligă și speră să le cauzeze probleme „granzilor” care se bat pentru titlul de campioni naționali.
Orădeanul Claudiu Keșeru lasă urme la fiecare debut. La doar 14 ani juca primul meci oficial pentru echipa de seniori a FC Bihor în Cupa României contra Crișului Aleșd, iar atacantul minune rămânea în cronica jocului cu o minge trimisă în bara transversală.
După ce au lansat două videoclipuri şi un single, timişorenii care alcătuiesc formaţia Desant au anunţat data lansării albumului de debut, evenimentul urmând să aibă loc în data de 9 noiembrie în clubul Daos.
În data de 22 iunie, la Centrul Regional de Afaceri, de la ora 20 va avea loc prima ediţie a festivalului I.Rock Festival, care va aduce într-o singură seară pe aceeaşi scenă, câteva din cele mai îndrăgite trupe pop – rock – indie din ţărişoara noastră.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Reveniți în țară după eșecul suferit în FIBA Europe Cup la Plovdiv„leii roșii” au pierdut meciul cu Dinamo București disputat sâmbătă seara, în etapa a 3-a din Liga Națională.
BIHON Sport local
Trei din cele patru echipe bihorene din Liga 3, Seria 8, au evoluat sâmbătă. Dacă vineri Crișul Sântandrei a reușit să câștige în deplasare la Unire Dej, sâmbătă Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș au luat câte un punct în duelul cu candidate la play-off.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Printre cei 36 de participanți la expediția din Piatra Craiului s-au aflat şi doi speologi din Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața agroalimentară din Aleșd va trece printr-un amplu proces de modernizare.
FC Bihor
Triplă premieră realizată sâmbătă de FC Bihor. A câștigat prima dată în acest sezon în deplasare și tot în premieră pe terenul Dumbrăviței (unde a pierdut precedentele două întâlniri), plus că a reușit să lege două succese în actualul campionat.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident petrecut la Judecătoria Beiuș, unde un bărbat judecat pentru șantaj i-a adresat cuvinte obscene și jignitoare procurorului de ședință, i-a adus individului încă o pedeapsă pe lângă cea pe care o execută în prezent pentru mai multe infracțiuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Câteva cuvinte aruncate la nervi l-au costat scump pe un tânăr de 27 de ani, din localitatea Vintere, care a fost trimis în judecată pentru amenințare după ce i-a transmis unui bărbat că-i va tăia capul cu un fierăstrău mecanic.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii satului Luncasprie vor putea utiliza noua capelă mortuară, a cărei sfințire a avut loc în prezența localnicilor, a reprezentanților administrației locale și județene, a preotului paroh și a reprezentanților comunității penticostale.
Economic
Ministerul Muncii pregătește modificarea listei sectoarelor de negociere colectivă, pentru a o pune în acord cu noua clasificare a activităților economice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
JOST Oradea își extinde echipa și scoate la concurs 50 de posturi de conducător auto pentru transport rutier de mărfuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi tineri, în vârstă de 30 și 33 de ani, au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce vandalizau un indicator rutier de pe strada Vasile Alecsandri din Oradea.
10