Un bucureştean este acuzat de mai multe furturi din
locuinţe din municipiul Deva.
DEVA - Desfăşurare de forţe, ieri
seară, în Deva, după ce un apel la 112
anunţa că o valiză suspectă a fost
abandonată în parcarea hypermarketului Real din
oraş.
Apărătorul lui Iulian Ceia, unul dintre
inculpaţii în „Dosarul Aurul Dacic”,
aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara a primit din partea
judecătorului o amendă
de
5 000 de lei.
Cristian Constantin Purcărelu, în
vârstă de 35 de ani, din Petroşani, este
căutat de poliţişti pentru
ispăşirea unei pedepse cu închisoarea.
powered by Surfing Waves
Economic
Apicultorii din România vor putea accesa, începând din acest an, o nouă schemă de ajutor de stat destinată pentru susținerea sectorului apicol.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Misiunea de transport aerian de organe la care a fost mobilizat elicopterul Black Hawk s-a desfășurat în cursul zilei de sâmbătă, 4 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Waves Festival” a fost un adevărat „furnicar” și în ziua a doua, mii de persoane bucurându-se de reprezentațiile de sunet și lumini ale artiștilor care au urcat pe cele patru scene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de sâmbătă, 4 iulie.
Economic
Șoferii și transportatorii vor mai aștepta câteva luni până la intrarea în vigoare a noului sistem de taxare a utilizării drumurilor naționale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Sânmartin a devenit în ultimul deceniu una dintre cele mai dinamice comunități din județul Bihor.
Bihon CSM Oradea
Echipa „leilor roșii” a anunțat recent un nou transfer, cel al jucătorului american Bodie Daniel Hume.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, 5 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-un mesaj postat sâmbătă pe Facebook, unul dintre fiii lui Viorel Pașca, Sabin, a dezvăluit cum a fost tratat el și familia sa în orele petrecute în arest, acolo unde au fost trimiși ca urmare a emiterii unor ordonanțe de reținere de către DIICOT – Structura Centrală, în urma descinderilor din această săptămână la așezămintele familiei Pașca din Bihor.
2
Bihon CSM Oradea
Reprezentativa de baschet a Suediei a câștigat cu scorul de 87-76 meciul de pe teren propriu cu Cehia, contând pentru etapa a 5-a din Grupa H a calificărilor pentru FIBA Basketball World Cup 2027. Naționala Suediei este pregătită de antrenorul echipei CSM CSU Raiffeisen Oradea, Mikko Riipinen.
Cultură
Şapte costume populare complete din colecţia artistei bihorene au fost expuse la Roma.