Microîntreprinderile pot obţine finanţări pentru dezvoltare şi infrastructura de turism.
Reuniţi joi la Roşia, primarii comunelor şi şefii ocoalelor silvice din arealul Munţilor Pădurea Craiului, Consiliul Judeţean Bihor precum şi sectorul ONG şi-au dat acordul pentru constituirea unui consorţiu de administrare a sitului Natura 2000 ca parte a viitorului Parc de Dezvoltare Regională «Munţii Pădurea Craiului».
CLUJ-NAPOCA. Clujenii din mediul rural care vor să
ajungă în audienţe cu problemele pe care le
au pot să o facă şi astăzi.
Reprezentanţi ai autorităţilor locale vor
ţine audienţe azi în comunele Gilău,
Căpuşu Mare, Floreşti.
Se pregătesc noi amenajări turistice pentru
punerea în valoarea a zonei Padiş. Centrul
pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă
Bihor împreună cu Administraţia Parcului
Natural Apuseni au reuşit să obţină
finanţare pentru dezvoltarea Centrului de Vizitare din
Padiş destinat turiştilor.
Guvernul a aprobat, miercuri, la propunerea Ministerului
Turismului, Hotărârea privind susţinerea
financiară a autorităţilor
administraţiei publice locale, în completarea
surselor proprii, pentru finanţarea proiectelor de
investiţii în turism pe anul 2009.
powered by Surfing Waves
România
După incidentele violente din Bistrița și Pitești, ministrul Educației, Sorin Costreie, anunță măsuri pentru creșterea siguranței în școli.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat, Primăria Oradea a finalizat centralizarea rezultatelor votului în cadrul ediției 2026 a programului de bugetare participativă, municipalitatea alocând un buget de 1.500.000 de lei.
Economic
Casa Județeană de Pensii Bihor a început distribuirea biletelor de tratament balnear pentru seria 13, cu sejururi care încep în 5 noiembrie 2026.
Educație
Elevii din România se pregătesc pentru prima vacanță din acest an școlar. Potrivit calendarului prezentat, pauza va începe pe 24 octombrie 2026 și se va încheia pe 1 noiembrie, urmând ca elevii să revină în bănci luni, 2 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 23 - 25 octombrie.
România
Persoanele care solicită obținerea sau reînnoirea permisului de conducere vor fi evaluate potrivit unor criterii medicale actualizate, care vizează inclusiv vederea, anumite afecțiuni psihice și consumul de substanțe care pot afecta capacitatea de a conduce.
FC Bihor
Antrenorul Erik Lincar a început conferința de presă mulțumind celor circa 400 de spectatori care au fost prezenți pe o vreme urâtă pe Stadionul Iuliu Bodola pentru a susține pe FC Bihor la duelul câștigat cu CSM Reșița.
1