Cei doi deschid lista cetăţenilor de onoare din comuna Bunteşti.
Proba de competenţe din cadrul bacalaureatului va fi susţinută luni, 31 mai, conform calendarului.
Ioan Ţenţ, liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor, a informat că cea mai mare parte din sindicaliştii din învăţământ se vor afilia protestului naţional care este programat să înceapă din 31 mai. Există totuşi câteva şcoli din Bihor care au renunţat la protest.
Elevii şi părinţii de la Şcoala „Alexandru Roman” din Oradea au făcut mult zgomot şi au reuşit.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La data de 20 mai, polițiștii Secției nr. 3 de Poliție Rurală Biharia au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 49 de ani, din comuna Sălard, județul Bihor.
România
Un lift din incinta Palatului CFR din București s-a prăbușit joi, 21 mai, iar mai multe persoane au fost rănite. Autoritățile și reprezentanții instituției au transmis informații contradictorii privind numărul victimelor, însă ulterior s-a precizat că în cabină se aflau șapte persoane.
Cultură
Programul evenimentului cuprinde momente artistice susținute de cursanți și profesori ai Şcolii de Arte „Francisc Hubic” din Oradea.
Cultură
Timp de aproape o săptămână, peste 8.500 de dansatori din 42 de state au transformat orașul croat într-o capitală mondială a artei, emoției și performanței.
BIHON Sport local
Studenții fotbaliști de la Universitatea din Oradea n-au reușit să-și îndeplinească visul de a deveni campioni naționali.
Economic
Chiar dacă impozitul pe veniturile din investiții este reținut la sursă, investitorii pot avea în continuare obligații fiscale, în special privind CASS.
Educație
Elevii au primit pe 20 mai bursele aferente lunii aprilie, însă mulți au încasat mai puțini bani decât de obicei. Reducerea a afectat bursele de merit și cele tehnologice, din cauza vacanței de primăvară.
Educație
Liceul cu Program Sportiv „Bihorul” Oradea este în doliu după dispariția Adrianei Bercea, una dintre cele mai apreciate și respectate contabile din județul Bihor.
Economic
În martie 2026, județul Bihor a înregistrat un câștig salarial mediu brut de 7.759 lei și un net de 4.654 lei, cu variații semnificative între sectoarele economice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În noaptea de miercuri spre joi, 21 mai, în jurul orei 02:20, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Cuieșd, comuna Brusturi, reușind să salveze o anexă și locuința.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a deschis un proces împotriva Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, contestând decizia prin care cinci proiecte majore de infrastructură au fost transferate către Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).