Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor avertizează crescătorii asupra obligativităţii efectuării examenului trichineloscopic cu ocazia sacrificărilor tradiţionale a porcilor în gospodăriile populaţiei.
O contitate de 209 kilograme de cereale Brumi pentru micul dejun, în ambalaje de 300 g a fost retrasă, în perioada 24 - 31 octombrie 2009, din magazinele bihorene de către Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor.
Directorul DSVSA Bihor - Mircea Gelu Budău, acuză transporturile ilegale de animale vii.
Amenzile pentru nerespectarea normelor sanitar veterinare pot ajunge până la 40.000 lei. Video 
Senatorul Cornel Popa anunţa săptămâna trecută, joi, că l-a interpelat pe premierul Emil Boc, cerându-i demiterea preşedintelui Agenţiei Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Marian Zlotea, pentru protecţia medicului veterinar Gavrilă Buzle din Sârbi.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
FC Bihor Oradea a reușit cel mai bun joc susținut în faza a doua a campionatului, a marcat de trei ori și s-a întors cu toate punctele de la Chindia Târgoviște, o contracandidată la locul de baraj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihorul traversează o răcire bruscă a vremii înainte de Paște, cu valori sub zero și peisaje de iarnă în zonele montane.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul a patru cupluri de părinți care și-au pus 11 copiii minori să cerșească în zone comerciale din Oradea, Arad, Timișoara și Beiuș.
Economic
Ministerul Finanțelor anunță punerea la dispoziția contribuabililor a rapoartelor cu datele fiscale precompletate pentru Declarația Unică, începând din această săptămână.
FC Bihor
Fără victorie de cinci etape și fără gol marcat în play-off, FC Bihor Oradea joacă vineri, 10 aprilie, din nou la Chindia Târgoviște, acolo unde a pierdut cu 0-1 în 1 martie. „Roș-albaștrii” speră să depășească perioada mai nefastă, mai ales că întâlnesc cel mai accesibil adversar din play-off.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În prezent, în anumite stații de alimentare, prețul benzinei standard a coborât sub pragul de 9 lei pe litru, în timp ce motorina standard se vinde în unele zone la 9,67 lei/litru după încă o scădere de aproximativ 35-40 bani/l.
România
Un nou proiect de lege depus recent la Senat aduce în atenție condițiile în care sunt ținuți câinii, propunând restricții semnificative asupra legării acestora.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Compania aeriană Lufthansa a anunțat un program special de zbor pentru ziua de vineri, 10 aprilie 2026, în contextul unei greve declanșate de însoțitorii de bord membri ai sindicatului UFO.
Cultură
Obiectivele nominalizate sunt: Muzeul Ţării Crişurilor, Băile Felix, Piaţa Unirii, Cetatea Oradea, Palatul Vulturul Negru şi Peştera Meziad.
Cultură
Vernisajul expoziției „Wandering Threads” a încheiat cele trei zile de conferinţe din Sinagoga Sion.
Educație
350 de elevi din clasele VIII-XII vor participa, în perioada 15-18 aprilie, la etapa națională a Olimpiadei de Istorie.