Potrivit ultimelor modificări ale Codului fiscal, impozitul pe profit plătit unui stat străin se deduce din impozitul pe profit datorat autorităţilor române dacă se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiată de România cu statul respectiv şi se prezintă documentul ce atestă plata impozitului pe profit confirmat de autoritatea din celălalt stat.
powered by Surfing Waves
Economic
Începând cu 1 iulie, majorarea salariului minim brut la 4.325 de lei produce un efect imediat care depășește simpla creștere a veniturilor angajaților.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de duminică, 28 iunie.
România
O inițiativă legislativă depusă recent în Parlament propune înăsprirea regulilor pentru circulația cu trotinetele electrice pe drumurile publice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu aproape o jumătate de oră înainte de ora 8.00, când urmau să se deschidă porțile, curtea Colegiului Național „Mihai Eminescu” era deja plină de absolvenți.
Bihon CSM Oradea
Internaționalul orădean Sebastian Oltean se află printre jucătorii care își vor continua activitatea la CSM Oradea cel puțin până la finalul sezonului 2026-2027. El se ală sub contract până la finele sezonului viitor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Județul Bihor continuă să înregistreze un declin demografic, potrivit celor mai recente date publicate de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei clădiri publice din comuna Căbești au fost reabilitate și modernizate în cadrul unor proiecte finanțate prin fonduri nerambursabile, investițiile vizând creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor de funcționare pentru serviciile oferite comunității.
Economic
Camera Deputaților a adoptat recent, în vot final, o propunere legislativă care deschide calea acordării unor despăgubiri și facilități pentru persoanele afectate de Mineriada din 13-15 iunie 1990, unul dintre cele mai violente episoade de după căderea regimului comunist.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru locuitorii din comuna Borod, una din investițiile așteptate în ultimii ani a ajuns la final.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Valul de caniculă care a adus dezastrul în Europa a ajuns şi în România.
Economic
Pensionarii cu venituri reduse au la dispoziție în acest an mai multe forme de sprijin financiar acordate de stat.