Liberalii acuză fraudarea alegerilor în comuna Lugașu de Jos.
Marti a avut loc ultima şedinţă la Consiliul Judetean Bihor în actuala legislatură.
Candidaţii PDL pentru şefia judeţului au ieşit, joi, la atac cu acuze îndreptate împotriva actualei cârmuiri a Consiliului Judeţean deţinută de vicele liberal Dumitru Voloşeniuc.
Vicepreşedintele CJ, Dumitru Voloseniuc, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că în zece zile ar trebui să înceapă schimbarea ţiglelor deteriorate de pe noua clădire a Muzeului Tarii Crisurilor.
Jocul de şah dintre Radu Ţîrle şi PNL Bihor s-a încheiat, într-un final. Deşi şi-a anunţat trecerea în PDL încă de anul trecut, Ţîrle s-a înscris efectiv la democrat-liberali abia în ziua în care şi-a depus candidatura. Adică pe 1 mai.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii militari intervin în aceste momente, la data de 12 iulie, în localitatea Răbăgani pentru acordarea primului ajutor și salvarea unei persoane care a fost lovită de un autotren.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un an și 9 luni de închisoare pentru aproape un an de furturi în Danemarca. Este pedeapsa pe care a primit-o un bihorean – Claudiu Ciurar – pentru nu mai puțin de 33 de spargeri și 4 tentative de furt comise în perioada februarie – noiembrie 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Crișan Rostaș, unul dintre cei trei hoți care la finalul anului 2024 au dat mai multe spargeri în Oradea și în localitățile din vecinătatea municipiului și i-au determinat pe locuitorii cartierului Episcopia să organizeze patrule civile, a fost dat în urmărire națională, după ce a fost condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare.
1
BIHON Sport local
Cu un lot restructurat din temelii, „noul CAO” a susținut sâmbătă primul meci oficial din sezonul 2026/2027 în faza regională a Cupei României cu Minerul Rodna, formație care a realizat eventul în județul Bistrița Năsăud.
România
Președintele Nicușor Dan ar urma să se întâlnească luni dimineața cu liderii fostei coaliții de guvernare - PSD, PNL, USR, UDMR - pentru a discuta despre formarea unei majorități care să poată duce la învestirea unui viitor guvern.
2
FC Bihor
FC Bihor Oradea și-a măsurat duminică forțele cu NK Varaždin (Croația), cel mai valoros adversar din cantonamentul sloven. Partida trebuia să se dispute sâmbătă la ora 19:00, însă a fost amânată din cauza vremii nefavorabile de la Rogla pentru duminică la ora 11:00.
Economic
Proprietarii care închiriază locuințe trebuie să informeze asociația de proprietari despre noii ocupanți ai apartamentului într-un termen clar stabilit de lege.
Economic
O decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție schimbă modul în care vor fi soluționate procesele care au ca obiect majorarea pensiei de întreținere datorate de un părinte copilului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările pentru construirea Centrului multifuncțional din comuna Oșorhei au demarat, investiția urmând să fie realizată cu fonduri europene, în valoare de circa 17 milioane de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ciprian Marian Teodor Curta, un orădean condamnat în primă instanță la 7 ani de închisoare pentru trafic și deținere de droguri de risc și de mare risc, va executa în cele din urmă doar 2 ani din pedeapsă, după ce Curtea de Apel Oradea l-a achitat pentru una dintre acuzații, care fusese sancționată inițial de Tribunalul Bihor cu 6 ani după gratii.