Peste 20 de elevi de la clasa a IV-a din școala Nikolaus Lenau Timișoara au intonat și au dansat Hora Unirii la... înălțime. Suiți pe picioroange, aceștia au făcut, în același timp, „sport, istorie și educație culturală”, a spus Ștefan Cojocnean, coordonator al evenimentului.

Groază printre elevii liceului "Mihai Viteazu" din Slobozia. De două săptămâni, fantoma care circulă prin internatul şcolii este subiectul principal. Elevii veniţi din provincie, care sunt cazaţi în cămin, spun că au parte de experienţe stranii în fiecare seară.

Peste 3.300 de poliţişti vor supraveghea, luni, cele 1.396 de unităţi de învăţământ din întreaga ţară în care se va susţine proba orală a examenului de bacalaureat, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Peste 200.000 de elevi vor susţine, între 15 şi 17 februarie, proba orală de limba română din cadrul bacalaureatului, au anunţat, joi, reprezentanţii Ministerul Educaţiei, care menţionează că îşi doresc ca, anul acesta, examenul să nu mai fie subiect de presă din cauza neregulilor.

Două treimi dintre elevii de clasa a XII-a nu s-au prezentat la simularea probei de calculator din cadrul examenului de bacalaureat, la care câteva mii dintre cei prezenţi au obţinut mai puţin de 25 de puncte din maximum de 100, a anunţat, marţi, Ministerul Educaţiei.

powered by Surfing Waves

Bihon CSM Oradea

Steaua a cucerit titlul de campioană în bazinul orădean! CSM Oradea a pierdut meciul decisiv
Finala Superligii Naționale de polo s-a încheiat vineri seară, după meciul 5, disputat la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Partida s-a încheiat cu scorul de 9-10, CSA Steaua devenind astfel noua campioană a României.

Cultură

Scandal pe tema schimbării orădeanului Florin Estefan de la conducerea operei clujene. Primarul Emil Boc: „Nu vă bateți joc de Cluj”
Un număr impresionat de persoane îşi exprimă susţinerea faţă de fostul manager. Printre acestea, regizorul Tudor Giurgiu. S-a iniţiat o petiţie de susţinere pentru Florin Estefan. Fostul manager a anunţat că se va adresa instanţei.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Două femei, arestate pentru trafic de droguri, după o operațiune a DIICOT și BCCO Oradea
Două femei, membre ale aceleiași familii, au fost prinse în flagrant delict de polițiștii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii DIICOT Oradea, în timp ce vindeau substanțe interzise.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă întrerupere furnizare apă potabilă Sântandrei

BIHON CAO

Stop branșamentelor și racordurilor frauduloase

FC Bihor

FC Bihor a mai realizat un transfer. Orădenii au adus un jucător de la Corvinul Hunedoara
Clubul orădean a obținut semnătura jucătorului Szabolcs Kilyén (28 de ani), care ultima dată a evoluat pentru Corvinul Hunedoara.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ilie Bolojan susține că mama sa l-a îndemnat să se întoarcă acasă: „Mi-a spus asta de mai multe ori”
Premierul interimar a recunoscut că mama sa i-a cerut să se întoarcă acasă.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

A început turnarea planșeului pasajului din zona Jumbo
Vineri, 29 mai, a început turnarea plăcii de beton la planșeul pasajului rutier subteran care se construiește pe Calea Aradului, în zona Jumbo, la intersecția cu Centura Oradea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cu mașina prin Parcul Traian: un șofer a intrat pe aleile pietonale din centrul Oradiei
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de vineri, 29 mai.

România

Nicușor Dan: consulul Federației Ruse este persoană non grata. Consulatul Rusiei din România se închide
Decizia a fost luată după incidentul din noaptea de vineri, 29 mai. 1

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE 04.06.2026 - 08.06.2026 - PL Alesd

Educație

Rectorul Universității din Oradea: „Avem 70 de locuri bugetate în plus față de anul trecut”
Studenții care vor să urmeze cursurile Universității din Oradea vor avea în acest an o șansă în plus.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Inteligența artificială, utilizată pentru depistarea mașinilor care ocupă ilegal domeniul public. Proiect pilot la Oradea
Potrivit unui comunicat primit de la Primăria Oradea, a început implementarea, în parteneriat cu firmele Quantum Cyber Systems SRL și HELION SA, proiectului pilot care utilizează tehnologii de inteligență artificială pentru identificarea autovehiculelor care ocupă ilegal domeniul public și pentru eficientizarea procesului de constatare și sancționare a contravențiilor. 2