Cele 50.000 de vochere din Programul Rabla s-au epuizat marţi, conform Administraţiei Fondului de Mediu. Emil Boc a declarat marţi seara la un post de televiziune că Guvernul are în plan o suplimentare cât mai rapidă de vouchere pentru Programul de înnoire a parcului naţional auto cu până la 40.000 de noi tichete.
Premierul Boc a promovat duminică, pe „canalul TV al Prefecturilor” un pachet de măsuri cunoscute.
Miniştrii Finanţelor, Sebastian Vlădescu, şi cel al Muncii, Mihai Şeitan, au fost ameninţaţi cu demiterea de către premierul Emil Boc, în cadrul şedinţei Executivului de miercuri, potrivit unor surse guvernamentale.
Premierul Emil Boc a declarat joi, la lansarea programului "Rabla" pe 2010, că prin acest program vor fi scoase din circulaţie cel puţin 60.000 maşini uzate în acest an, explicând că numărul acestora a fost mult mai mic în 2009,din cauza crizei economice.
După ce a cântat melodii populare, Emil Boc a ajuns să fie el subiect de baladă. Pe internet circulă o melodie al cărui personaj principal este premierul României.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiu de amploare, joi după-amiază, 8 octombrie, pe strada Bariei din Oradea, în zona în care se construiesc noile poduri CFR peste Criș.
1
FC Bihor
FC Bihor Oradea revine în campionat după o pază de trei săptămâni, iar duminică, 11 octombrie, se va duela cu FC Bacău, de la ora 15:45, pe Stadionul Iuliu Bodola.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Încă un polițist de frontieră din Bihor este investigat de procurori în legătură cu șpăgile care ar fi fost cerute de agenți de la șoferi care tranzitau punctele de trecere Borș I și II, pentru a nu-i sancționa pentru contravenții inventate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A început așternerea primului strat de asfalt în pasajul subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea. Structura rutieră a pasajului va avea, la final, două straturi de asfalt, cel de-al doilea urmând să fie așternut în perioada următoare. Stadiul lucrărilor la pasaj a ajuns la 95%. Pasajul are o lungime totală de 207 metri.
1
Bihon CSM Oradea
Capitala Azerbaidjanului, Baku, găzduiește în aceste zile ediția 2026 a Campionatului Mondial de judo individual pentru seniori. Din păcate, judoka tricolori au avut până acum evoluții modeste.
FC Bihor
În cadrul conferinței de presă de joi premergătoare meciului FC Bihor – FC Bacău, care se va desfășura duminică, de la ora 15:45, pe Stadionul Iuliu Bodola, am aflat că trei dintre jucători din compartimente diferite nu mai intră în vederile antrenorului Lincar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a hotărât, joi, condamnarea la 3 ani și 7 luni de închisoare, cu executare, a lui Tudor George Lețu, de 44 de ani, din Oradea, inculpat pentru trafic de droguri de mare risc și deținerea unor astfel de substanțe ilegale pentru consumului propriu.
Cultură
Vernisajul expoziției are loc sâmbătă, 10 octombrie, la Secția Muzeul Orașului Oradea. Vor fi expuse 36 de uniforme și 192 de piese de acoperit capul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Elevii din România vor avea o vacanță de iarnă de 19 zile în anul școlar 2026-2027, potrivit structurii aprobate de Ministerul Educației și Cercetării. Cursurile din al doilea modul se vor încheia pe 22 decembrie 2026, iar revenirea la școală este programată pentru 11 ianuarie 2027, după sărbătorile de iarnă.
Cultură
Certificarea a fost primită de la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului şi este valabilă trei ani.