România s-a clasat în ianuarie pe poziţia a doua în Uniunea Europeană, după nivelul ratei anuale a inflaţiei, de 5,2%, cu 1 punct procentual sub inflaţia anuală a Ungariei, în condiţiile în care cea din UE a fost de 1,7%, arată datele publicate vineri de Eurostat.
Nuclearelectrica, al doilea producător de energie electrică din România, a investit peste 50 milioane euro în oraşul Cernavodă, de la inaugurarea singurei centrale nucleare din ţară şi până în prezent, a declarat într-un interviu pentru NewsIn directorul general al companiei, Pompiliu Budulan.
Conducerea executivă a Fondului Monetar Internaţional va discuta pe 19 februarie raportul privind ultima evaluare a acordului stand-by cu România, în urma căruia ar putea decide eliberarea următoarelor două tranşe de împrumut, de 2,3 miliarde euro, din pachetul de asistenţă pe doi ani.