Trei dintre cei mai puternici timişoreni se pregătesc pentru Campionatele Europene de powerlifting de la Mariupol. Sorin Cazacu, Levente Revesz şi Silviu Popşa vor reprezenta, în 8-12 mai, România la cea mai importantă competiţie europeană.
Programul se adresează absolvenţilor de studii liceale europeni şi non-europeni, dar şi celor din România.
Principalele modificări, respectiv completări aduse de OUG nr. 109/2009 în conţinutul Titlului V din Codul fiscal, ce intră în vigoare la data de 01.01.2010, se referă la:
Potrivit unui comunicat de presă al BNR, principalele nouă instituţii de credit cu capital străin din România şi-au reafirmat angajamentul în ceea ce priveşte menţinerea expunerii faţă de România.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea, împreună cu procurorii DIICOT au documentat activitatea unui bărbat polonez, în vârstă de 41 de ani, care este cercetat pentru trafic internațional și trafic intern de droguri de mare risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de montare a celor 24 de grinzi la pasajul suprateran carea de pe Centura Oradea, la intersecția cu calea ferată care leagă Oradea de Băile Felix au fost demarate în cursul zilei de miercuri, 22 aprilie.
FC Bihor
FC Bihor Oradea joacă joi, 23 aprilie, de la ora 17:15, pe Stadionul Iuliu Bodola, cu Sepsi Sfântu Gheorghe în ziua în care creștinii îl sărbătoresc pe Sf. Gheorghe.
România
Ministrul Sănătății a anunțat pe Facebook că parlamentul a aprobat mai multe excepții în cazul neplății primei zile de concediu medical.
România
Premierul intenționează să înlocuiască miniștrii PSD care ar urma să demisioneze în dimineața zilei de joi, cu miniștri interimari.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Filarmonica de Stat Oradea va găzdui joi, 23 aprilie, de la ora 17:30, în cadrul „Varadinum Indoor Gallery Foto Club” vernisajul expoziției de pictură „Fragmente de lume”.
Economic
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor a publicat la data de 22 aprilie 2026 o ofertă de 776 locuri de muncă vacante la nivelul județului, dintre care 426 în Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de miercuri, 22 aprilie, în jurul orei 12:30 pe Drumul Comunal 59 la intrarea în Băile 1 Mai.
Economic
Deși fondurile sunt disponibile integral, o parte dintre pensionari vor primi banii mai târziu decât în mod normal.