Furtuna din noaptea de duminică spre luni a făcut ravagii în Timiș. Peste 50 de persoane au fost evacuate din fața viiturii de pe râul Bega, iar trei localități au rămas izolate înainte de a ajunge pompierii.
Familia Annei Nyuzo, până ieri rezidentă în strada Cuza Vodă 64, a fost evacuată de Primărie din cauza datoriilor acumulate la chirie.
Locuitorii statelor de coastă americane North Carolina şi Virginia se pregăteau miercuri de sosirea uraganului Earl, care s-a intensificat şi a devenit din nou de categoria a 4-a, cu rafale de vânt de până la 216 kilometri pe oră, autorităţile locale ordonând evacuări, transmite AFP.
Pompierii au salvat de la inundaţii aproape 300 de oameni din Bălnaca şi mai mulţi turişti din zona Peştera Ungurului.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit imaginilor primite la redacție de la mai mulți orădeni, pe strada Universității, vizavi de cartierul Europa, a fost săpată o groapă în zona trotuarului de lângă cimitirul Rulikowski.
Economic
ANPC: 67% dintre hainele verificate aveau etichete neconforme. Aproape 40.000 de amenzi în șase luni
La 100 de zile de la preluarea conducerii ANPC, președintele instituției, Békési Csaba, și-a prezentat raportul de activitate acasă, la Oradea, ocazie cu care a făcut public și bilanțul Autorității pentru primul semestru al anului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul a avut loc vineri, 24 iulie, în jurul orei 9:45.
Cultură
Expoziția „Veșnicia s-a născut la sat” este organizată de Asociația Artiștilor Naivi din România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Este al patrulea an când Primăria Oradea interzice desfăşurarea Marşului Oradea Pride. Niciun traseu în spațiul public nu a fost disponibil pentru comunitatea LGBT+.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii militari orădeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la subsolul unei clădiri situate pe strada Episcop Mihai Pavel din municipiul Oradea.
FC Bihor
Perioada de pregătire a noului sezon se apropie de final, iar staff-ul tehnic orădean poate face ultimele reglaje sâmbătă în meciul test cu Minaur Baia Mare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 25 de ani, din Vașcău, a fost arestat pentru 30 de zile pentru furt calificat după ce a sustras nu mai puțin de 16 unelte electrice dintr-o clădire aflată în renovare în zona centrală a Oradei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr este cercetat penal, după ce a fost implicat într-un accident, în timp ce conducea cu permis necorespunzător, o motocicletă neînmatriculată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat lista judecătorilor care îndeplinesc condițiile de participare la concursul pentru numirea în funcţii de conducere la instanțe din întreaga țară, organizat în perioada iulie-noiembrie 2026.