Poliţiştii au propus trimiterea în judecată a unui agent de vânzări suspectat că şi-a prejudiciat angajatorul.
Un număr de 48 de percheziții au avut loc, la primele ore ale dimineții de marţi, în București și județele Mehedinți și Timiș, în acesta din urmă descinderile având loc în 30 de locații. În Timiș sunt suspectate de evaziune fiscală 14 persoane, printre care se află și un administrator al unei cunoscute rețele de farmacii din Timișoara.
Marţi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor au început urmărirea penală faţă de orădeanul P.R.F. (35 ani), pentru evaziune fiscală.
Acţionarul majoritar al fostului cotidian orădean „Vest” a intrat în atenţia oamenilor legii pentru o factură aparent nereală privind achiziţii de utilaje de construcţii.
Doi bihoreni şi un băimărean au fost reţinut cu mascaţii, după percheziţii.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea, împreună cu procurorii DIICOT au documentat activitatea unui bărbat polonez, în vârstă de 41 de ani, care este cercetat pentru trafic internațional și trafic intern de droguri de mare risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de montare a celor 24 de grinzi la pasajul suprateran carea de pe Centura Oradea, la intersecția cu calea ferată care leagă Oradea de Băile Felix au fost demarate în cursul zilei de miercuri, 22 aprilie.
FC Bihor
FC Bihor Oradea joacă joi, 23 aprilie, de la ora 17:15, pe Stadionul Iuliu Bodola, cu Sepsi Sfântu Gheorghe în ziua în care creștinii îl sărbătoresc pe Sf. Gheorghe.
România
Ministrul Sănătății a anunțat pe Facebook că parlamentul a aprobat mai multe excepții în cazul neplății primei zile de concediu medical.
România
Premierul intenționează să înlocuiască miniștrii PSD care ar urma să demisioneze în dimineața zilei de joi, cu miniștri interimari.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Filarmonica de Stat Oradea va găzdui joi, 23 aprilie, de la ora 17:30, în cadrul „Varadinum Indoor Gallery Foto Club” vernisajul expoziției de pictură „Fragmente de lume”.
Economic
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor a publicat la data de 22 aprilie 2026 o ofertă de 776 locuri de muncă vacante la nivelul județului, dintre care 426 în Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de miercuri, 22 aprilie, în jurul orei 12:30 pe Drumul Comunal 59 la intrarea în Băile 1 Mai.
Economic
Deși fondurile sunt disponibile integral, o parte dintre pensionari vor primi banii mai târziu decât în mod normal.