Fost atacant la CF Liberty, Luceafărul şi CS Oşorhei, Victor Dobrescu (24 de ani) a semnat un contract pe un an şi jumătate cu FC Olt, echipă din Liga 2, Seria 2.
La ultima reprezentație din turul de campionat, FC Bihor a făcut un meci lipsit de ocazii în fața propriilor suporteri, însă antrenorul Gheorghe Ghiț consideră că 1-1 cu FC Olt este un rezultat echitabil, pentru că oaspeții sunt cei care au deschis scorul.
După prima victorie în deplasare, FC Bihor vrea să mai realizeze o premieră: două victorii consecutive.
Luceafărul a fost condusă de două ori, dar a avut puterea să revină după minutul 90!
Sâmbătă, de la ora 11, Luceafarul Felix primeşte replica echipei FC Olt Slatina.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O săptămână de vacanță în Oradea, fără să plătească pentru cazare și masă. Este cadoul pe care și l-a făcut Andrei Dănuț Bonculescu, un tânăr de 24 de ani, din județul Gorj, prin care a lăsat o pagubă de câteva mii de lei în bugetul unui hotel și al unui apartament în regim hotelier din oraș.
Economic
De la 1 septembrie a intrat în vigoare Acordul în domeniul securității sociale dintre România și Statele Unite ale Americii, un document care schimbă regulile pentru persoanele care au lucrat în ambele țări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Noua piață agroalimentară din Ștei este aproape finalizată, lucrările urmând să fie încheiate cu mult înaintea termenului prevăzut în contractul de finanțare.
Cultură
Compoziția și versurile îi aparțin Dafinei, care semnează totodată și conceptul video.
Cultură
Pe lângă prezentările de modă organizate în locații neconvenționale, în cadrul festivalului au fost organizate workshop-uri și seminarii.
Bihon CSM Oradea
Ediția 2026 a Memorialului Antonio Alexe se va încheia duminică, 6 septembrie, cu meciul dintre CSM CSU Raiffeisen Oradea și KK Bosna Sarajevo. Partida are loc cu începere de la ora 17:00, la Oradea Arena.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 200 de copii din comuna Biharia vor beneficia la începutul noului an școlar de sprijin acordat printr-un proiect finanțat din fonduri europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Rețeaua de piste pentru biciclete din Salonta a ajuns într-o etapă importantă, după finalizarea lucrărilor de pe principalele artere ale orașului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier s-a produs în noaptea de 6 septembrie, pe DN 79, în localitatea Leș, unde un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din comuna Cefa, a părăsit partea carosabilă și a lovit frontal un cap de pod din beton.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Marcel Liga, un afacerist de 55 de ani, din Constanța, a fost condamnat de Tribunalul Bihor la 3 ani de închisoare, cu executare, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de puțin peste 31.000 de lei, la care sunt adăugate dobânzi și penalități de aproape 156.000 de lei. Toate aceste sume trebuie plătite către ANAF, a stabilit instanța.
Economic
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine beneficiază și cum se schimbă pensiile anul viitor
Pensionarii cu venituri cumulate din pensii de cel mult 3.000 de lei vor primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a sprijinului financiar acordat de Guvern pentru compensarea creșterii costului vieții.